Prim ajutor emoțional în și pentru perioade de criză

Munca emoțională pe care o ducem zi de zi este implicată în gestionarea cu succes a propriilor sentimente și emoții în timp ce suntem martori direcți sau indirecți și la nevoile și suferința celor din jur (atât în plan familial, cât și la birou sau în alte contexte sociale). 

Tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani pare că ne-a dus tot mai des către crize emoționale pe care a trebuit să învățăm să le facem față într-un mod cât mai onorabil, iar ”stricăciunile” suferite să fie dintre cele mai ușor de reparat. Trăim în vremuri de criză. Este important să învățăm să putem vorbi deschis și sincer despre sănătatea noastră mintală și factorii pe care îi considerăm esențiali pentru bunăstarea noastră.

Îngrijirea sănătății noastre emoționale este la fel de importantă ca și sănătatea noastră fizică.

Din punct de vedere istoric, intervenţia în criză își are originile în conflictele militare (prin afirmarea principiilor tratamentului imediat, în proximitatea frontului şi prin insuflarea aşteptărilor de normalizare a trăirilor specifice „nevrozei de război” (proximity, immediacy and expectancy – PIE). Intervenţia în criză a căpătat, însă, o mare popularitate în anii 1960, odată cu apariţia liniilor de asistenţă telefonică şi a departamentului de „primiri urgenţe” din cadrul clinicilor pentru situaţii de criză. În acest context, Caplan (1964) defineşte natura crizei şi a noţiunii moderne de intervenţie în criză. Ulterior s-au depus eforturi pentru teoretizarea crizei, a relaţiei cu factorii declanşatori / predispozanţi, a stadiilor crizei, însă intervenţia în criză a fost concepută ca un ansamblu de principii şi tehnici care se aplică diferenţiat, în funcţie de tipul crizei şi de nevoile particulare ale persoanei, ca o formă de psihoterapie (Ewing, 1978, apud Vrasti, 2012).

Conform Everly şi Mitchell (2000, apud Vrasti, 2012), intervenţia în criză psihologică reprezintă ”sprijinul psihologic de urgenţă acordat unei persoane aflate în criză, cu scopul readucerii sale la nivelul de competenţă şi funcţionare adaptative din pre-criză şi de a preveni sau reduce impactul negativ al evenimentului declanşator la care a fost supus.”

Nu există un tablou tipic al unei persoane care ajunge în situații de criză, fiind implicaţi factori multipli, de la vârstă, gen, până la factori educaţionali şi culturali.

Nu se poate vorbi de simptome în criză, întrucât toate manifestările sunt expresia unor mecanisme defensive individuale ale unor persoane sănătoase aflate în situaţii de viaţă extreme, materializate într-o stare de alertă a sistemului vegetativ, într-un dezechilibru emoţional, dar şi în exacerbarea unor tulburări psihice preexistente apariţiei crizei psihologice, dacă acestea au existat. S-a constatat, însă, că există anumite reacţii la stresul generat de evenimentul respectiv, comune majorităţii persoanelor care traversează situaţii de criză și anume:

• Incapacitatea de a lua decizii
• Anxietate generalizată
• Somatizări (dureri de cap, probleme digestive)
• Adoptarea unor comportamente disfuncționale
• Distanțare față de cei din jur
• Somn neodihnitor
• Tulburări alimentare (foarte des apare mâncatul pe fond emoțional)

Care sunt elementele esențiale care ajută la stabilizarea emoțională în situații de criză?

Tot ceea ce trăim zi de zi naște și se naște din emoții. Lumea înconjurătoare devine perceptibilă prin intermediul emoțiilor pe care ajungem să le resimțim în diverse contexte de viață. Emoțiile sunt semnalele noastre „sonore” și le regăsim, de exemplu:

• în situație de pericol, simțim frică: această emoție arată nevoia de protecție
• în situație de pierdere, simțim tristețea: arată nevoia de mângâiere, alinare, reconfortare a persoanei în cauză
• în situație de prejudiciu, deprivare sau rănire, simțim furia: ea ne indică o nevoie de schimbare sau de reparație
• în situație de reușită, apare bucuria, care ne indică o nevoie de a împărtăși etc.

Atunci când vorbim despre prim ajutor în situații de criză, trebuie să fim conștienți de faptul că acesta este important să aibă o anumită structură pentru a avea efectele dorite. Pentru a fi eficientă, intervenţia în criză trebuie să asigure:

• stabilizarea emoţională a persoanei 
• reducerea duratei şi intensităţii reacţiilor sale dezadaptative 
• restabilirea funcţionalităţii adaptative 
• să asigure punerea sa în legătură cu alte servicii medicale, psihologice şi sociale, după caz.

Ce structură trebuie să aibă ajutorul oferit în situația de criză?

Intervenţia în criză este diferită de procesul psihoterapeutic și are următoarele caracteristici:

• Este o acţiune psihologic orientată;
• Este o acţiune imediată şi punctuală, operând într-un anumit moment critic al crizei; 
• Este o acţiune limitată în timp; 
• Este o acţiune personalizată; 
• Este o acţiune care presupune susţinerea persoanei în demersul de a ieşi din criză; 
• Reprezintă o încercare de a corecta perturbările temporare emoţionale, cognitive şi comportamentale; 
• Vizează o acţiune care se dorește să aducă restabilirea capacităţii de coping adaptativ şi funcţionării generale psihosociale;

Fiecare dintre noi trece prin momente de criză. A fi ”racordați” la propria lume interioară într-un mod cât mai eficient ne va ajuta să rămânem ancorați în momentul prezent, fără a permite ruminației și anxietății să preia controlul.

Atunci când oferim ajutor emoțional celor care trec printr-o situație de criză este important să luăm cunoștință de următoarele aspecte:

• autoprezentare: cum ne simțim, de ce anume suntem capabili să facem un anumit lucru și pentru ce nu ne putem asuma responsabilitatea, cât de disponibili suntem să ne implicăm în recuperare
• reasigurare: fiecare dintre noi face ceea ce știe mai bine, în orice moment al vieții; este important să nu căutăm vinovați, ci mai degrabă resurse; de asemenea, nu vom judeca alegerile individuale, ci vom încerca să le înțelegem; nu vom judeca într-un fel moralizator reacțiile individuale pentru că lumea interioară a fiecăruia dintre noi este unică și tocmai și de aceea modul în care răspundem este unul complex și personal
• conducere: a „con-duce” înseamnă a duce împreună ceea ce avem de dus – atunci când încercăm să oferim ajutor unor persoane care se află în perioadă de criză, este esențial să preluăm doar acele răspunderi pe care le putem duce, să învățăm și să avem mereu în vedere echilibrul între protecție, informare și sprijin emoțional (toate trei fiind priorități în același timp)
• suportul emoțional reciproc are menirea de: 
  • a reduce extremele de disperare și blocaj spre o intensitate de mijloc; ”aplatizarea” emoțiilor poate oferi o imagine mai clară a situației și ajută în susținerea recuperării; în această etapă este important să adresăm întrebări de genul: Tu cum te descurci în situația asta? Ce simți că faci bine? de asemenea, este important să îi asigurăm pe cei în criză că reacțiile pe care le au sunt reacții normale de stres și nu sunt mai bune sau mai puțin bune decât ale altor oameni deoarece fiecare dintre noi are propriul filtru prin care se raportează la realitatea din jur
  • presupune reconectarea omului cu resursele sale interioare: Ai mai trecut prin ceva asemănător? Ce te-a ajutat atunci? Știi pe cineva care a trecut prin ceva asemănător? Cum a procedat? Ce-a mers bine / prost la momentul respectiv? Pentru tine ce funcționează de obicei în momentele critice pentru a scădea tensiunea?

Majoritatea oamenilor au capacitatea de a-şi controla emoţiile şi de a depăşi situaţiile dificile cu care se confruntă.

Există, însă, un prag al acceptării situaţiilor de viaţă negative, dincolo de care orice om poate parcurge o criză psihologică, cu durată şi intensitate diferite, în funcţie de caracteristicile psihologice individuale. Ceea ce se întâmplă în viețile fiecăruia dintre noi poate fi de multe ori ceva atât de asemănător de la o situația la alta, dar acest lucru nu garantează niciodată aceeași reacție la cei care trăiesc perioada de criză. Structura personalității și experiența de viață sunt esențiale pentru modul în care suntem capabili să ne poziționăm față de un episod traumatic. De multe ori, confruntarea cu evenimentul declanşator şi derularea crizei psihologice pot propulsa indivizii la un nivel superior de funcţionare faţă de situaţia anterioară evenimentului. Aceste schimbări pozitive, cunoscute sub denumirea de creştere posttraumatică pot duce în final la dezvoltarea rezilienţei psihice individuale, fără a mai fi necesară o intervenţie propriu-zisă în criză 

Citeste continuarea aici.

Clinica Aproape – Permite-ți să fii bine!

Tel: 0722187700
Mail: contact@clinicaaproape.ro
Facebook: https://www.facebook.com/clinica.aproape

Imagine de chenspec de la Pixabay