Liberul arbitru – adevăr sau iluzie

În ultima perioadă s-a ‘întâmplat’ să mă  confrunt foarte des cu un subiect ce ridică mari probleme de înţelegere şi acceptare unora dintre clienţii cu care lucrez. Avem sau nu liber arbitru?

Liberul arbitru este definit în DEX ca fiind capacitatea omului de a acționa numai după voința sa, independent de orice altă influență, opus determinismului. Aşadar, suntem împuterniciţi să ne alegem propria soartă, propria realitate, să creăm orice ne dorim noi. Şi atunci, de ce suferim atât de mult? De ce ne confruntăm cu situaţii imposibile pe care nu putem concepe că le-am fi creat noi vreodată? Incapacitatea noastră de a înţelege aceste lucruri naşte multă dramă şi frustrare.

În continuare sunt câteva aspecte referitoare la acest subiect ce pot ajuta la eliminarea frustrărilor acumulate de-a lungul vieţii.

1. Prima şi cea mai importantă decizie luată vreodată

Ca să începem cu începutul: nu am fi fost niciunul aici, pe Pământ, dacă nu am fi ales noi, la nivel de suflet, să ne întrupăm în acest construct spaţiu-timp special creat pentru noi pentru a putea experimenta materialitatea lucrurilor şi  problematica relaţiilor. Este un mod diferit de a învăţa despre cine suntem noi la nivel de suflet, faţă de dimensiunile imateriale.

Nu ne-a “alungat nimeni din Rai” , nu am fost surghiuniţi aici de o autoritate despotică şi nemiloasă, din contra, am sărit în sus de nerăbdare când ni s-a acceptat “cererea de relocare” pe Terra. Si asta da exempu de liber arbitru! Ne-am ales cu entuziasm şi emoţie părinţii, ţara, oraşul, ziua şi ora naşterii, numai pentru a avea pregătite toate componentele necesare pentru o experienţă de neuitat!

Şi dacă am vrut să venim aici, oare nu am făcut-o având un oareşce plan în minte, un scop pentru care să merite să ne adâncim în întunericul uitării? Eu cred că da. De ce ne lăsăm atunci copleşiţi de lucrurile meschine şi triviale, inerente de altfel traiului într-o dimensiune atât de densă şi grosieră? Fiindcă am uitat cine suntem, ne-am identificat total cu personajul pe care am vent să-l jucăm, am lăsat piesa de teatru să ne acapareze, să ne digere pentru propria sa perpetuare. Dacă acceptăm că am ales să respectăm regulile jocului şi să uităm cine suntem, de dragul experienţei, atunci abordăm viaţa de pe o altă poziţie, net superioară celei de victimă neputiincioasă.

2. Nu suntem neuro-biologia noastră

Trecând dincolo de disputa dintre determinism ( care susţine că omul nu are nicio putere, totul este predeterminat în viaţă) şi nedeterminismul, principiul lui Heizenberg din mecanica cuantică referitor la teoria câmpului de probabilităţi (nu există ceva predeterminat ci doar o gamă largă de posibile variante de urmat), aş vrea să ne oprim asupra descoperirilor din genetică şi neuroştiinţe.

Unii cercetători în domeniul neurologiei (de exemplu Ben Libet, in 1985), au concluzionat după multe experimente în care au utilizat diverse tehnologii moderne de scanare a creierului,  că oamenii nu au liber arbitru cu adevărat. Au constatat că înainte de a mişca o mână, de exemplu, creierul a decis să o mişte deja, persoana nefiind conştientă încă de acest lucru. Aşadar, e limpede că suntem controlaţi de neuro-biologia noastră internă, au spus oamenii de ştiinţă. Geneticianul van Roekel , în 2013, a descoperit şi el că ne este controlat comportamentul de către genele noastre, de exemplu că fetele care au o genă cu un anumit tip de receptor pentru oxytocină se simt mai singure în prezenţa unor prieteni mai critici decât cele care nu au această genă…

Dacă ar fi să dăm 100% crezare acestor cercetări ştiinţifice, ar însemna că nimeni nu mai poate fi tras la răspundere pentru nimic din ceea ce a făcut, chair dacă este vorba de crimă ( există şi un proces celebru în America în care un avocat a apărat un criminal invocând astfel de teorii – adică ceva dincolo de posibilitatea lui de alegere şi discernământ a acţionat înainte ca el să conştientizeze ce se întâmplă).