Oamenii au expresii in popor de genul „m-au trecit toate caldurile” ori „mi s-au inmuiat picioarele” ori „imi sare inima din piept de emotie”, ori „am simtit fluturi in stomac”! O echipa de cercetatori a reusit sa faca legatura exacta intre emotiile oamenilor si locurile in care se resimt in corpul uman aceste sentimente.
Oamenii de stiinta din Finlanda au cerut unui numar de persoane sa indice unde anume pe corp simteau anumite emotii, au descoperit ca raspunsurile erau surprinzator de asemanatoare, chiar si la persoanele ce proveneau din culturi diferite. Oamenii au declarat ca fericirea si dragostea aprindea scantei aproape in tot corpul, pe cand depresia avea un efect opus: atenua senzatiile de la nivelul bratelor, picioarelor si capului. Pericolul si teama declansau senzatii puternice la nivelul pieptului, au marturisit voluntarii. Iar mania este unul dintre sentimentele care a activat zona bratelor.
Cercetatorii nutresc speranta ca aceste imagini ale emotiilor pe corp vor putea ajuta intr-o buna zi psihologii la diagnosticarea sau tratarea unor afectiuni emotionale. „Sistemul nostru emotional din creier emite semnale catre corp, ajutandu-ne astfel sa ne adaptam la orice situatie,” spune Lauri Nummenmaa, psiholog la Universitatea din Aalto, care a condus studiul.
„Sa spunem ca vezi un sarpe si ti se face frica,” explica Nummenmaa. „Sistemul tau nervos mareste cantitatea de oxigen trimisa muschilor si intensifica ritmul cardiac, pentru a te ajuta sa faci fata amenintarii. Este o reactie automata. Noi nici nu trebuie sa ne gandim la asta.”
Aceasta idee este cunoscuta de sute de ani. Dar oamenii de stiinta inca nu s-au pus de acord daca schimbarile din corp sunt diferite pentru fiecare emotie si daca acest model serveste drept model mintii pentru a identifica in mod constient emotiile.
Pentru a incerca sa inteleaga acest lucru, Nummenmaa si echipa sa au efectuat un experiment simplu pe computer cu aproape 700 de voluntari din Finlanda, Suedia si Taiwan. Echipa a aratat voluntarilor conturul a doua siluete umane pe un ecran si le-a cerut subiectilor sa se gandeasca la una dintre cele 14 emotii: dragoste, dezgust, manie, mandrie, etc. Voluntarii au colorat pe prima imagine zonele din corp unde au simtit ca emotia respectiva activeaza o senzatie. Pe cea de-a doua imagine au colorat zonele corpului pe care au simtit ca emotia respectiva le dezactiveaza.
Citeste continuarea pe CAPLIMPEDE.RO.
Urari de Craciun. 100 de mesaje de Craciun pentru iubit/iubita, familie si prieteni
HOROSCOPUL CRACIUNULUI 2024. Cum iti este CRACIUNUL in functie de ZODIE?
Ce inseamna cand versi cafeaua