Depresia este acel monstru, pe care îl hrănim zilnic, care se întoarce împotriva noastră de fiecare dată și ne răpește momentul de bucurie, înlocuindu-l cu teamă, durere, frică și ne îndeamnă să fugim de realitate și să ne afundăm în dependențe, cu speranța (!) că poate ceva se va schimba. Astăzi puțin, mâine puțin mai mult, până la un moment dat când constatăm că suntem dependenți de starea de rău. Ajungem să ne complacem în victimizare, în noroiul în care trăim. Devenim dependenți de durere, de chimismul care provoacă durerea. Cât este de trist!
Adevărul este că niciodată, nimic nu se va schimba, până în momentul în care nu vom fi dispuși să ne oprim din alergat și să privim cu (mai) multă atenție la existența noastră. Frica este o stare paralizantă sau din contră, extrem de antrenantă. Noi de multe ori mixăm cele două extreme și ajungem să acționăm în moduri care și pe noi ne surprind – ne ascundem când ar fi cazul să luăm atitudine și luăm atitudine atunci când nu e cazul. Care e scopul? Pentru a se confirma ce am spus mai sus: apare momentul în care ne este bine să ne fie rău și doar afirmăm (cu buzele) că vrem o schimbare, dar nu facem nimic pentru asta. Acest lucru este si mai trist.
Din oameni plini de viață, creatori și creativi, bucuroși, iubitori și încrezători ajungem, fără să ne dăm seama, la acea stare apatică în care nimic nu ne mai place, totul este „plictisitor” sau insuficient pentru a ne satisface nevoile. Constatăm asta când oamenii care erau în jurul nostru până mai ieri ne evită, nu ne mai răspund la telefon sau ne spun verde în față că s-au săturat să ne vadă așa.
Din acel moment, paradoxal, apar fel și fel de lucruri care ni se pare că ne vor umple golul interior pe care-l avem: mâncare, băutură, țigări, cumpărături, aventuri și alte patimi. Ce efect viclean au toate aceste surogate: ne oferă falsa-impresie că ne ajută, pe când ele de fapt ne golesc chiar și de ultimul strop de viață pe care-l mai avem. Apropo, și asta e tot o fugă, este o mascare a stării interioare sau o tratare a efectului (de gol, de tristețe, de neîmplinire) și nu a cauzei, despre care amintesc mai jos.
Citeste continuarea aici.
