Fiecare a încercat să-şi gestioneze emoțiile şi reacțiile la tragedia din club Colectiv aşa cum a ştiut mai bine şi aşa cum s-a simțit în stare să o facă în aceste condiții.
Am primit zeci de mailuri si mesaje de la oameni îndurerați , clienți sau cititori ai blogului Quantum Coaching care spun ca nu se pot opri din plans, că nu pot dormi, că nu e drept, că şi-au pierdut încrederea în Dumnezeu care a putut permite ca un astfel de eveniment să se întâmple.
Am sa citez doar cateva rânduri din mail-ul care m-a şi determinat să răspund prin acest articol: “Se presupune ca primesti ceea ce meriti. Cum se impaca toate aceste lucruri cu suferinta acestor copii? Cu ce au gresit sa treaca prin asa ceva? Cum au putut cei care sunt mai avansati pe acesta scara (a dezvoltarii personale) sa permita asa ceva? Cum am putut eu sa permit asta?
Gandindu-ma la ceea ce s-a intamplat,acest eveniment are darul de a misca lucrurile spre mai bine,dar cu ce pret?
Cine ar putea sa hotarasca cu asa sadism ca asta este calea pt a avea un viitor mai bun? Nu cumva totul este o mare abureala?”
Am simțit supărare adâncă, deznadejde, derută, revoltă , pierderea valorilor, zdruncinarea din temelii a credințelor, în aceste multe, multe întrebări fără răspuns.
Alti cititori întreabă direct: “Unde era Dumnezeu când s-a întâmplat acestă tragedie? Cum să mai cred că eu îmi creez realitatea, când Dumnezeu poate hotărâ oricând să ne dea o lecție şi să ne pună cu botul pe labe? Avem vreo putere?”
Avem liber arbitru sau e doar soartă implacabilă până la urmă?
Omenirea se întreabă acest lucru încă de pe vremea lui Iov, dar tonul a fost din ce în ce mai ridicat începâd cu secolul XX , în timpul celor două războaie mondiale, a holocaustului , a genocidelor din Rusia şi China, din Cambogia, Rwanda, Kosovo … Secolul XXI a debutat cu evenimentele din SUA din 11 septembrie, cu atentate cu bombă şi împuşcarea a zeci de elevi nevinovați în şcoli, cu tsunami-uri si cutremure devastatoare …. şi parcă nu se mai termină niciodată …
E dificil să împăcăm toate aceste evenimente cu ideea unui Dumnezeu atotputernic care ar putea opri oricand aceste tragedii dar alege să nu o facă.
La avalanşa de întrebări care încep cu “De ce”: “De ce el/ ea?”, “De ce acum?”, “De ce aşa?” … omul trebuie să admită că cel mai onest răspuns este “Nu ştiu”. Mulți găsesc confort în sintagma “nebănuite sunt căile tale, Doamne”. Eu voi încerca să scriu despre ce simt eu că se întâmplă, ținând cont de propria mea experiență şi mesajele primite de la propriul meu Sine Inalt.
