Omul obișnuit ia în medie cam 70 de decizii pe zi. Ciocolată sau căpșuni? Vin sau apă plată? Să-mi țin gura sau să vorbesc? Să îmi dau demisia sau nu? Și dacă pentru unele decizia se naște într-o fracțiune de secundă, pentru altele putem agoniza luni întregi aducând argumente pro și contra. Motivul? Eu cred că problema cu deciziile are legătură cu două tandemuri.
Mai întâi, are legătură cu perechea decizie-libertate.
Să mă explic… Nu poți lua o decizie fără a-ți reduce implicit gradul de libertate. Pentru că orice posibilitate alegi înseamnă că reduci la zero celelalte posiblități. Dacă ai ales să faci lucrurile într-un fel, asta înseamnă implicit că toate celelalte feluri în care puteai acționa nu mai există pentru tine. Paradoxal, non-acțiunea înseamnă libertate nelimitată. Atăt timp cât nu faci nimic, toate drumurile sunt deschise. Poate că acesta este motivul pentru care uneori alegem doar să visăm. Visul nu cere promisiuni, decizia are nevoie de ele.
Mai apoi, deciziile ne pun în legătură cu tandemul alternativă-consecință . Până la urmă problema nu este să decid dacă mănânc înghețată sau nu, ci să aleg între frustrare și creștere în greutate.
