Cum reacționezi la oameni și ce spune acest lucru despre tine?
Când reacționezi la un om, nu reacționezi la el. Reacționezi la o parte din tine pe care nu ești încă pregătit să o iubești.
În foarte multe cazuri reacțiile noastre emoționale puternice față de ceilalți — fie că sunt de furie, dezgust, rușine sau chiar admirație excesivă — sunt adesea oglinzi ale părților din noi:
Ceea ce respingi la alții poate fi o umbră din tine: o parte reprimată, negată sau neintegrată.
De exemplu, dacă te deranjează profund o persoană agresivă, este posibil ca tu să ai o frică profundă să-ți exprimi propriul curaj, propria fermitate sau chiar propria agresivitate într-un mod sănătos.
Jung numea asta „umbra” – tot ce nu vrem să recunoaștem despre noi înșine, dar care iese la suprafață în proiecțiile noastre asupra celorlalți.
Deci, nu reacționăm doar la ce face celălalt, ci la cum acea acțiune ne răscolește propriile răni sau părți ascunse.
Dacă dezaprobi un om sau o situație, o amplifici și mai mult.
Din mai multe perspective:
Legea rezistenței (din dezvoltarea personală și spiritualitate) spune:
„Ceea ce respingi, persistă.!”
Cu cât îți direcționezi energia mentală și emoțională în a respingere, cu atât atragi mai mult din acel lucru în câmpul tău de atenție și experiență.
Psihologic!, dezaprobarea este adesea însoțită de o tensiune interioară — un conflict nerezolvat care te consumă și te ține conectat la acel om sau situație. Cu cât îi acorzi mai multă atenție negativă, cu atât el/ea devine mai prezent(ă) în viața ta.
În plus, dezaprobarea e încă o formă de atașament: chiar dacă respingi, tot ești legat energetic de acel lucru.
Ce nu ți s-a mai spus niciodată, dar poate fi simțit:
Nu reacționezi la oameni, ci la ecouri uitate ale propriului tău legământ cu Lumina.
Nu e vorba despre ceea ce vezi în ei, ci despre ceea ce te cheamă înapoi Acasă.
Când dezaprobi ceva, nu-l amplifici doar în lume, ci în propria ta vibrație.
În Univers, totul e sunet. Când spui „nu-mi place”, creezi un ECOU ENERGETIC, iar ecoul nu te întreabă dacă îl vrei înapoi — pur și simplu revine, căci a fost chemat.
Nu există „celălalt”.
Când „reacționezi” la un om, reacționezi la Dumnezeu deghizat în acea formă,
jucând un rol exact așa cum ai cerut tu — pentru a-ți aminti cine ești.
Uneori te iubește, alteori te rănește, dar întotdeauna te trezește.
În miezul fiecărei reacții există un strigăt de amintire a divinității tale uitate.
Nu te deranjează omul. Te deranjează faptul că încă te-ai separat de ceea ce ai fost înainte să fii om.
Umbra nu e partea întunecată a ta.
Este Lumina uitată, încarcerată, care bate în pereții minții ca să fie eliberată.
Nu e despre „a nu mai judeca”.
E despre a recunoaște că fiecare judecată e o încercare disperată a minții de a proteja o rană pe care sufletul vrea să o vindece.
Și tot ce te deranjează e de fapt o inimă
nevindecată care cere atenția ta, prin altul.
Nu reacționezi. Repeți un vis.
Și de fiecare dată când alegi să nu reacționezi, ci să vezi,
ai șansa să te trezești din vis.
Este darul pe care l-ai încuiat în beciul minții,
de teamă că o să strălucești prea tare și o să te pierzi în propria-ți infinitate.
Și atunci, reacționezi. Dezaprobi. Critici. Te retragi.
Sau lupți. Fugi. Proiectezi.
Crezând că e despre ceilalți.
Dar nu este.
Este despre partea ta uitată, care se revoltă că nu o mai auzi.
Despre copilul interior care n-a fost ținut.
Despre femeia ta intuitivă care a fost învățată să tacă.
Despre bărbatul tău sacru care a fost învățat să se sufoce în tăcere.
Adevărul mistic este acesta:
Nu reacționezi. Repeți.
Repeți un program vechi, o frică veche, un contract energetic nescris.
Și Universul, cu blândețea și perseverența lui eternă,
îți trimite din nou și din nou același scenariu
până când nu te mai înfurii, nu mai lupți, nu mai fugi ;
ci întrebi:
Ce parte din mine are nevoie să fie văzută acum?
Pentru că nu poți transcende ceea ce nu ai iubit.
Și nu poți elibera ceea ce nu ai recunoscut ca fiind al tău.
De-abia atunci se destramă vraja.
De-abia atunci treci dincolo de supraviețuire.
Dincolo de luptă, dincolo de mască, dincolo de reacție.
Și începi să trăiești ca ceea ce ești cu adevărat:
— o Conștiință care se amintește prin fiecare om care o rănește
— o Lumină care își extrage strălucirea din întunericul integrat
— o Iubire care nu mai caută vinovați, ci doar sensuri și vindecare.
Nu reacționa.
Respiră.
Ascultă.
Și alege să vezi cu ochii sufletului tău.
Acolo unde totul e deja iertat, pentru că nimic nu a fost greșit.
Observă reacția, dar nu o judeca.
Întreabă-te: „Ce parte din mine este rănită de această situație? Ce nu am acceptat încă în mine?”
În loc să dezaprobi, învață să accepți, să transformi și să eliberezi.
Te mai poate interesa si urmatoarele articole ale autorului:
Responsabilitatea SACRĂ a unui părinte CONȘTIENT
De ce copilul tău nu este al tău?
RĂNILE NESPUSE ALE PĂRINȚILOR se transferă energetic!
Copilul gras cu telefonul în mână nu e pierdut. E Profetul unei lumi noi
Părinții biologici sunt doar decorul. Lecția este despre tine
De ce face copilul meu asta? De ce nu ascultă? Și tu crezi ca ești sabotat de copilul tău?
Ruperea lanțului transgenerațional – când în sfârșit alegi să fii Tu
Vrei bani, dar nu te întrebi ce sunt cu adevărat banii pentru tine?
Ce înseamnă, cu adevărat, să fii mama?
ADOLESCENTA nu este doar o etapă de viață. Ce îți reflectă rebeliunea copilului tău?
Cum ești tu cel mai mare dar pentru copilul tău (și invers)!
Ce este „LOIALITATEA TOXICĂ” și cum afectează COPIII
Autor: Ligia Constantin/ Life & Business Mentor
Pagina Facebook: https://www.facebook.com/emma.maria.908579
Pagina Instagram: https://www.instagram.com/ligia_constantin_/
foto: Depositphotos.com
