Unul dintre cele mai importate motive pentru care suferim în viata este lipsa iubirii de sine. Învaţatori din toata lumea şi din toate timpurile nu au incetat niciodata să ne repete acest lucru şi totusi este atat de greu de facut pentru cei mai mulţi dintre noi.
De ce oare ?
Educaţia şi societatea
În primul rand, cred că nu am fost învăţaţi să ne iubim pe noi înşine. Simplul gând că te-ai putea iubi pe tine pare să fie total deplasat, egoist, nepasator faţă de altii sau de-a dreptul meschin.
Cand eram copii mici singura noastra grijă pe lume era să ne simtim bine, să ne jucam, să ne bucuram de viata. Pe masura ce crestem, ne schimbam din ce ce mai mult atitudinea cci incepem să învaţam să facem pe plac altora, să punem dorintele celorlati pe primul loc pentru că asta ne-ar putea aduce ceva beneficii , ne-ar putea cumpara linistea, siguranta şi confortul.
De exemplu ne-am dori să umblam în picioarele goale prin bălţile calde de pe asfalt, după o ploaie de vara dar ne lasam convinsi că acesta nu este un comportament potrivit pentru un copil bine crescut şi atunci , desi inima noastra plange , acceptam să pastram în picioare sandalutele, pentru că astfel nu ne facem parintii să se simta prost sau să se supere şi , în plus, am putea primi şi o îngheţată ca răsplată pentru buna purtare.
Usor , usor incepem să învaţam să ne simtim în regula chiar daca nu ne satisfacem propriile dorinte, pe masura ce devenim maturi, responsabili, cu mai multe obligatii în familie la job sau în societate.
Învaţam că e bine să facem compromisuri , că săcrificiul de sine e foarte apreciat şi că neglijarea propriilor dorinte pentru a le indeplini pe ale altora este o dovada că suntem plini de compasiune şi avem un spirit superior, intelept. Desigur că în viaţă exista momente sau perioade în care e nevoie să faci toate astea şi e singurul lucru de bun simţ pe care l-ai putea face de altfel , însă eu pledez aici pentru echilibru.
Sunt tare mulţi oameni în zilele astea care spun : “Eu nu mai contez, nu mai sunt important, familia, copiii sunt tot ce conteaza acum pentru mine”. Dragostea şi dedicarea nu sunt exclusiviste, daca iubeşti ceva nu inseamna că nu poti iubi şi altceva în acelasi timp. În situatia de faţă, cu cât te dedici mai mult propriei realizari de sine şi echilibrului interior, cu atat mai disponibil devii pentru ceilalti din jurul tau. Cu cât te goleşti tu mai mult de energie, de bucurie , stimă de sine şi autorealizare, cu atat mai nesanatoase, co-dependente şi impovaratoare sunt relatiile tale cu ceilalti.
In Biblie ( Marcu 12 :31) scrie că a doua porunca ca şi importanţă este « Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi. Nu există altă poruncă mai mare decât acestea.» ( prima era să il iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău).
Oamenii au sarit însă peste partea care face precizarea : « ca pe tine însuţi ».
Ce este iubirea?
Un alt aspect legat de acest subiect este modul clasic, împământenit, în care definim iubirea.
In DEX definitia suna asa : « substantiv : IUBÍRE, iubiri, s. f.
- Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste față de o persoană; relație de dragoste; amor, iubit1. Sau sentiment de dragoste pentru o persoană de sex opus; relații de dragoste; amor, iubit1. ♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva.
In alte dictionare apar definitii că acestea :
- O afectiune profunda sau pasionala pentru o alta persoana
- Un sentiment de caldura şi atasament emotional
- Afectiune profunda că pentru un parinte, copil, prieten
- Pasiune sexuala sau dorinta
Citeste continuarea pe Quantumcoaching.ro.
