11 lucruri care îmi strică dispoziția fără să îmi dau seama - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 15 ani pentru voi

11 lucruri care îmi strică dispoziția fără să îmi dau seama

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Dezvoltare personala » 11 lucruri care îmi strică dispoziția fără să îmi dau seama
lucruri care îmi strică dispoziția
Autor: Redacția Sfatulparintilor.ro , Credit foto: Imagine generată cu ajutorul AI – ChatGPT/DALL·E (OpenAI)

Va prezentam mai jos un text scris de Ana Maria Ducuță

1. Felul în care alți oameni se comportă cu mine.

Dacă astăzi de exemplu sunt în compania unor persoane care sunt pe alta frecvență decât a mea, se prea poate să am tendința să mă enervez, să încerc să explic ceva cuiva care nu este pregătit să înțeleagă sau nu e dispus să mă asculte. De aceea este important să mă delimitez emoțional și mental de ceea ce fac ceilalți și să rămân atent la mine și la ceea ce se petrece în interiorul meu, indiferent de ceea ce aleg ceilalți să facă.

2 . Dorința de a controla ceea ce se petrece în ziua respectivă.

Fiecare zi vine cu o nouă lecție pentru mine, eu nu am de unde să știu ce anume urmează să mă învețe ziua respectivă. De aceea, este important să fiu deschis și flexibil emoțional la ceea ce se petrece și să nu încerc să mă limitez sau condiționez în vreun fel. Dacă mă adaptez schimbării şi o primesc în viața mea, pot să găsesc ceva bun în absolut orice mi se întâmplă chiar dacă este foarte diferit de ceea ce eu mi-am propus.

3. Convingerea că sunt neputincios în fața unei situaţii neplăcute.

Viața mea îmi aparține atât timp cât eu fac parte din ea. De aceea emoțiile și gândurile mele trebuie să mă ajute să ajung în esența mea și nu să mă distanțeze de ceea ce eu sunt sau să mă controleze. Eu aleg din ceea ce simt și gândesc pe parcursul unei zile ce anume este important pentru mine, ce anume nu contează şi în ce anume îmi investesc energia şi timpul. Când atenţia mea e îndreptată către ce contează, pot să schimb perspectiva mea asupra situaţiei.

4. Tendința de a trăi în trecut sau în viitor fără a ține cont de ceea ce simt acum.

Indiferent că este o situație pe care o pot schimba sau nu, cu cât îmi fac mai multe griji și mă gândesc la tot ce ar putea să meargă prost, cu atât ajung să trăiesc în acea realitate pe care eu o proiectez.

5. Convingerea că totul trebuie să fie perfect.

Dacă stau să mă gândesc la toate lucrurile care ar trebui să fie altfel decât sunt nu fac decât să îmi pierd toată energia pe care o am și să nu mai pot să fac nimic niciodată. Viața mea nu va fi exact așa cum mi-am imaginat: se prea poate ca anumite aspecte să fie aşa cum îmi doresc, dar în permanență vor exista lucruri noi, oameni noi, situații care mă provoacă și asta este perfect normal și este perfect în acord cu natura mea umană în permanentă schimbare.

Citeste continuarea aici.

Imagine generată cu ajutorul AI – ChatGPT/DALL·E (OpenAI)

Data articol: 12/08/2025