8 obstacole care v-ar putea afecta casnicia - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

8 obstacole care v-ar putea afecta casnicia

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Casnicie si cuplu » 8 obstacole care v-ar putea afecta casnicia

Casnicia este un parteneriat pe termen lung, insa exista atat de multe lucruri, unele chiar marunte la prima vedere, care pot afecta relatiile de cuplu, daca nu sunt gestionate in mod corespunzator. Indiferent de natura lor, pana la urma nu problemele in sine sunt cele care pot distruge relatiile de cuplu, ci modul in care ele sunt manevrate. Este adevarat si faptul ca depasirea diferitelor provocari pe care le ofera viata poate sa intareasca relatiile de cuplu, daca cei doi parteneri au disponibilitatea de a lupta pentru succesul relatiei lor. Cu acestea in minte, iata 8 obstacole care ar putea pune in pericol relatiile de cuplu.

 

 

Relatii de cuplu #1: Aparitia primului copil

Oricine are copii poate confirma cu mana pe inima ca aparitia unui bebe in sanul familei schimba totul. Insa, exista anumite cupluri care raman orbi in fata acestei tranzitii. Inainte va focusati unul asupra celuilalt, insa odata cu venirea pe lume a copilului toata atentia este indreptata asupra lui. Important este sa nu pierdeti din vedere relatia voastra, iar pentru ca acest lucru sa nu se intample trebuie incepeti din nou sa va focusati unul asupra celuilalt. Nu trebuie sa asteptati sa gasiti timp si pentru voi, pentru ca niciodata n-o sa aveti timp. Creati-l. Chiar si 10 minute petrecute impreuna seara dupa ce copilul a adormit va poate ajuta sa nu pierdeti din vedere relatia voastra. Nu trebuie decat sa stati pe canapea si sa vorbiti, iar casnicia va avea numai de castigat.

 

 

Relatii de cuplu #2: Unul dintre parteneri ramane fara job

Socul pierderii locului de munca poate fi devastator. Dintr-o data ti-ai pierdut echilibrul, iar stabilitatea lipseste din viata voastra. Partenerul fara job este cu moralul la pamant fiind ingrijorat de abilitatea sa de a sprijini familia, iar celalalt incearca sa-l sustina si sa-si reprime sentimentele de teama si frustrare. Astfel, ambii parteneri incearca sa-si ascunda sentimentele si asta ii indeparteaza. Si tocmai in astfel de momente comunicarea este capitala. Nu-i oferi sfaturi despre cum sa-si caute o slujba decat daca ti-au fost cerute. Cel mai bine este sa discutati despre ce s-a schimbat in viata voastra si sa refaceti impreuna bugetul familiei. Sa spui ce ai pe suflet este cheia care va va scoate pe amandoi la liman.

 

 

Relatii de cuplu #3: Luarea in grija a unui parinte

Cand esti prins intr-un „sandvis de generatii” – pe de o parte trebuie sa ai grija de copii, pe de alta de un parinte in varsta (eventual bolnav), ca sa nu mai vorbim de partenerul de viata – lucrurile o iau usor razna. Pentru a iesi din acest impas trebuie doar sa acorzi fiecarei parti cate o bucatica din atentia ta, fara ca ceilalti sa se simta frustrati. Asa cum copiii au nevoie de dragoste, de joaca, asa are si parintele nevoie de un medicament, de o consultatie medicala sau de o imbratisare, un gand bun, o strangere de mana. Insa in tot acest amalgam, partenerul de viata trebuie pus la coada listei de prioritati. Si in aceasta situatie cheia rezolvarii tuturor problemelor este comunicarea. Discuta cu sotul/sotia, afla ce il(o) framanta, incercati sa va intelegeti reciproc.

 

 

Relatii de cuplu #4: Pierderea unui parinte

Cand te confrunti cu un deces in familie, mai ales cand este vorba despre parinti, trebuie sa-i acorzi sotului/sotiei spatiul de care are nevoie pentru a-si plange rudele. Chiar daca se duc la serviciu si viata pare ca a intrat in normal dupa inmormantare, lucrurile nu stau deloc asa. Intreaba-ti partenerul de viata de ce are nevoie. Daca are nevoie de liniste, ofera-i-o. Daca are nevoie de mai multa atentie, la fel. Daca vrea sa vorbeasca despre ruda decedata, fii acolo!

Citeste continuarea: 1 2

Data articol: 03/07/2012