Lipirea de “etichete”
“Ești așa de leneș că nu mai astept nimic de la tine”. Etichetarea nu încurajează, ci din contră. Până la urmă ce rost mai are să mă strădui să fac ceva de vreme ce am deja o etichetă.
Fantomele trecutului
“Nu-ți pasă decât de cariera ta. Ești la fel ca toți bărbații. Nu-ți pasă decât de tine”. Vrem să fim responsabili doar pentru acțiunile noastre nu și pentru cele ale unor oameni din trecutul partenerului nostru.
Generarea de “scenarii”
“Nici nu mă aude în ultima vreme. Precis are pe altcineva.” Dar poate partenerul meu e doar obosit sau preocupat de altceva. Dacă mă port de parcă mă înșală nu o să aflu despre ce e vorba de fapt și o să par, din nou, nerezonabil.
Să ne înțelegem! Eu nu spun că toate relațiile trebuiesc salvate. Dacă există abuzuri, comportamente neadecvate sau imature din partea partenerului sau dacă relația nu satisface aspecte importante pentru mine, atunci poate că e momentul să pun punct relației. Dar dacă relația mea funcționa cândva mai bine și regăsesc ceva din paraziții de mai sus atunci probabil că merită să îmi asum efortul de “deparazitare”. Pentru că deși probabil că există un sâmbure de adevăr în orice formulare toxică, la fel de adevărat este că le pot reformula în așa fel încât să fie constructive și să ajute relația să își păstreze tandrețea și bucuria de a fi împreună.
Autor: Psiholog Miruna Stănculescu
Citeste continuarea: 1 2
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!