O despărțire nu este o ofensă adusă celui părăsit. Ci doar un semn, chiar dacă dureros și, poate, nedorit, că relația nu funcționa oricum. Am cunoscut oameni care, deși erau ei cei care inițiaseră despărțirea, puneau multă grijă, înțelegere și considerație în felul în care se purtau cu cel (sau cea) de care se despărțeau. Înțelegeau să facă uz de dreptul de a fi fericiți dar, în același timp, apreciau și respectau omul de care aleseseră să se despartă. De partea cealaltă, am văzut și oameni care au ieșit din relații călcând totul în picioare. Chiar și așa, eu zic că atitudinea utilă e aceea în care evaluez omul și constat că, prin plecarea lui, îmi face un imens serviciu. Acela că mă scapă de el însuși.
Deci, dacă totuși pot aprecia omul dincolo de bărbatul (sau femeia) din relația de până atunci, poate că merită să las să supraviețuiască o altă formă de relație. Dar dacă, la sfârșitul drumului, tot ce pot face este să mă gândesc că nu mai vreau să-l văd în viața mea, atunci probabil că cea mai bună abordare este să îmi văd de viața mea și să pretind că nu ne-am cunoscut vreodată.
Autor: Psiholog Miruna Stănculescu
Citeste continuarea: 1 2
