Nu mi-am găsit încă „sufletul pereche” sau am o relație dar nu e „chiar ce ar trebui”. Sunt afirmații ce însoțesc deseori nefericirile legate fie de căutarea unui partener fie de gestionarea unei relații deja existente. Nu spun că dorința de a găsi sufletul pereche nu este romantică dar, de cele mai multe ori, împiedică alegerea unui partener de relație sau diminuează capacitatea de a te bucura de relația existentă. Studiile arată că ne găsim pereche din ce în ce mai greu și o păstrăm din ce în ce mai puțin. Cum am ajuns aici? Eu cred că problemele se iscă din combinația dintre schimbarea principiilor care stau la baza căsătoriei și creșterea semnificativă a posibilităților de a alege.
Dacă începem cu primul element adică schimbarea regulilor jocului în ceea ce privește căsătoria, e suficient să ne gândim la câteva lucruri. Primul ar fi cel că, odată cu acceptarea mult mai facilă a divorțului ne-am eliberat din ghearele perspectivei sumbre care decreta, pe vremea bunicilor, că ești silit să rămâi într-o legătură chiar dacă partenerul este abuziv sau dacă ești complet nefericit, de dragul aparențelor și, eventual, de dragul copiilor. Acest lucru permite partenerillor din relațiile de acum să se concentreze cu mult mai mult pe propriile dorințe și așteptări. Alt element important este schimbarea funcțiilor partenerilor de relație. Dacă (tot pe vremea bunicilor) căsătoria însemna un bărbat care intreținea familia și o femeie care se ocupa de casă și de copii, acum lucrurile nu mai sunt atât de simple. Pentru că, de vreme ce, femeia se poate întreține și singură, pentru casă există firme de curățenie iar pentru copii bonă, vechile criterii nu mai sunt suficiente. Iar cele noi spun că partenerul ideal este cel care mă acceptă așa cum sunt, mă inspiră, mă completează, mă determină să devin cea mai bună versiune a mea.
Citeste continuarea: 1 2
Solstițiul de iarnă, 21 decembrie 2024. Va aduce minuni și magie odată cu el?
Cum stai cu BANII de Sărbători. Mesajul cărților de TAROT