Exista Viata dupa Divort – se numeste “a trai in acord cu Sufletul tau”

Prin ceea ce voi scrie, imi doresc sa ofer putina „alinare si speranta” acelor femei care trec prin ceea ce am trecut eu. 

Povestea mea nu este diferita fata de cea a altor mii de femei de pretutindeni.

Sunt si eu una din acele femei care au crezut ca si-au gasit barbatul potrivit – “jumatatea” – sufletul pereche… pana intr-o zi… cand toata lumea mea s-a prabusit, in 60 de secunde.

Cu doar cateva zile inainte de aniversarea casatoriei si ziua mea de nastere, sotul meu (inca), intr-o seara, mi-a facut “cel mai frumos cadou”: actele de divort, insotite de “cea mai frumoasa urare”: “vreau sa fiu liber si sa imi traiesc viata!”

Dupa 16 ani, si-a dat seama ca el mai are putin pana implineste 60 de ani (desi avea doar 37 de ani pe atunci), adica varsta la care mai toti barbatii din familia lui au murit si ca eu stau in calea libertatii si fericirii lui. 

Cu aceste vorbe, s-a ridicat si a plecat, fara un cuvant in plus. Dupa 16 ani de relatie, din care 12 de casnicie, a considerat ca doar “atat merit” – 3 fraze si niste hartii aruncate in poala.

Va spun sincer, ca nu pot descrie in cuvinte socul emotional pe care l-am trait in acele momente. Parca m-a trasportasem in alta dimensiune…simteam ca “ma sting” efectiv si mai simteam ca usor, usor, cu fiecare secunda care trecea, am sa fac implozie. 

Se spune ca avem intre 60-70.000 de ganduri intr-o zi…eu cred ca le-am avut pe minut in acele clipe.

Pana la mine, nu am stiut ca un om poate supravietui fara sa doarma si sa manance 7 zile, caci atat a durat starea de soc.  In a opta zi, am clacat si am lesinat si nu imi doream altceva decat sa mor… durerea si suferinta erau mult prea mari. 

Pentru ca nu intelegeam… nu intelegeam “de ce asa dintr-o data” (nu daduse semne foarte evidente pana atunci, iar plecarile lui dese in afara orasului nu erau ceva neobisnuit, pentru ca faceau parte din jobul lui de ani) si ma intrebam non-stop:  Cu ce am gresit? Ce era atat de grav de nu se putea rezolva, discutand sau cu terapie de cuplu? Cum a putut sa arunce la gunoi atat de usor ani de relatie, o casnicie, o familie? Cum a putut sa renunte la familia noastra pentru o alta? Cum a putut sa ii provoace copilului nostru o asemenea suferinta si sa ii distruga copilaria? Cum de am ajuns de la priviri pline de iubire si admiratie, la priviri pline de ura si dezgust? Ce am facut atat de ingrozitor timp de 16 ani incat sa merit asa ceva? Ce fac acum? Cum o sa ma descurc? (nu aveam nici job la acel moment). Cum va fi viata mea de femeie inselata, parasita si divortata? Ce fac cu “rusinea asta”? Ce o sa spuna “lumea”? Ce barbat o sa vrea sa creasca copilul altuia?

Cel mai greu a fost nu sa aflu oribilul adevar, ci sa accept ca sotul meu a putut sa faca asa ceva.

Sotul care imi arata in fiecare zi cat ma iubeste. M-am simtit timp de 16 ani cea mai iubita femeie de pe pamant, aveam o relatie speciala… pana intr-o zi…

Asadar, vinovatia se instalase comod in viata mea… fara sa dea semne ca ar vrea sa plece curand… mai ales ca el avea “grija” ca “toata vina” sa cada asupra mea.

A urmat tiparul clasic: transformari fabuloase de comportament, jigniri (nici macar o data in acesti ani nu o facuse), amenintari cu datul afara din casa, ca imi “ia” copilul si multe altele pe care nu le pot reproduce… lucruri care efectiv m-au lasat fara cuvinte si fara puterea de a riposta in vreun fel, socul era prea puternic. Ce mai puteam face eu in acele momente? Ce as fi mai putut spune sau face, daca el se hotarase deja? In doua luni era deja mutat cu tot cu firma, la sute de km departare, lasandu-si in urma propriul copil si mutandu-se cu amanta si copilul ei. Eu, din cea mai frumoasa femeie din lume, din „sunt cel mai norocos barbat ca esti sotia mea, te iubesc mult de tot” etc., am ajuns „persona non grata”, cea mai mare scorpie din cate a existat vreodata, alaturi de care el si-a pierdut multi ani din viata, o femeie cu care nu stie cum de a stat atata timp, o femeie care era extrem de diferita fata de el, o femeie care dintr-o data devenise cea mai urata si foarte greu de suportat, o femeie care nu mai merita nimic, nici macar respect.

Si o data cu toate astea, viata mi-a oferit un raspuns la intrebarea pe care tot mi-o adresam singura cand mai aflam de cate o poveste de genul – el, plictisit de propria fiinta, isi gaseste o amanta, crezand ca va descoperi raiul pe pamant si apoi da vina pe sotie, caci ea “l-a impins” in bratele alteia – cum de femeile acelea nu isi dau seama?!

Cum sa fii atat de “oarba” si sa nu observi?!

Ei bine, nici vorba de asa ceva – cum ca ar fi oarbe sau in orice alt fel…la nivel subtil, energetic totul se percepe, toate stim/simtim – Sufletul stie, Inima simte, dar Mintea spune: “Nu, nu, nu!!! Ti se pare…esti nebuna, el nu ar face asa ceva, nu este adevarat, nu este posibil!” Si incepi si te minti singura si creezi tot felul de scenarii care sa “acopere” adevarul gol-golut… Si este in regula… nu va invinovatiti… este normal… face parte din procesul de vindecare.

Am vazut pe pielea mea ca nu poti sari etapele, sub nicio forma. Universul nu “te lasa”. Caci doar asa, te vindeci.

Intrebarile continuau sa-mi tulbure existenta, noptile (ajunsesem sa dorm doar cu medicamente), sa ma tortureze in cele mai cumplite moduri, dar cel mai greu a fost sa fiu doar un spectator la suferinta copilului meu, care avea 8 anisori pe atunci. Cum as fi putut eu sa ii alin acea suferinta? Cum as fi putut eu sa schimb ceva?

Dar stiti ce? Chiar am reusit sa schimb… si nu “ceva”, ci TOTUL.

Caci, cu acel soc, cu acele cuvinte, a inceput cea mai mare, neasteptata si minunata calatorie a Sufletului meu. 

Aveam doua optiuni: ma lasam pusa la pamant si calcata in picioare traind in postura de victima toata viata si cu convingerea ca sigur am facut eu ceva gresit, sau, infruntam cel mai mare intuneric din viata mea. Pentru binele meu si al fiului meu, am ales a doua varianta, iar Marea Calatorie a inceput.

Am apelat la un psiholog si usor, usor, cu pasi mici si timizi, am inceput sa invat sa ma cunosc pe mine, sa ma descopar, sa ma lepad de toate convingerile, cutumele, punctele de vedere fixe, mentalitatile si tiparele care nu imi mai serveau deloc in noua mea Viata. Sa vindec ranile copilului interior, ranile din copilarie care ma impiedicau sa fiu cine m-am nascut sa fiu in aceasta viata.

Dar, pentru a face asta, am fost nevoita sa intru in adancul sufletului meu si sa scot la lumina acele parti intunecate din mine pe care le-am renegat, pe care nu voiam sa le privesc, pentru ca durea prea tare.

A fost nevoie de mult curaj, rabdare si multa putere, calitati pe care la vremea aceea credeam ca nu le posed.

A trebuit sa daram zid dupa zid, convingere dupa convingere, tipar dupa tipar, dar, vestea buna este ca este ceva realizabil, tangibil, ceva ce se poate face cu succes de oricine…de oricine doreste sa nu mai mearga cu turma pentru ca asa spune familia, partenerul, sau spun prietenii, societatea, sau pentru ca „asa trebuie”, sau pentru ca „asa se face”, etc. 

Am urmat apoi cursuri de dezvoltare personala, training-uri seminarii, workshopuri, am citit zeci de carti de specialitate si mi-am luat licente de terapeut si consilier pentru dezvoltare personala. 

Intotdeauna sa ascultati acea voce mica si suava din capul vostru care va sopteste „drumul/calea”, sau cum sa procedati in anumite situatii.

Aceea este vocea sufletului, sau intuitia, sau spuneti-i cum va este mai acceptabil, nu are importanta. Ce este important, este sa o ascultati si sa nu va lasati manipulati de frici, oricare ar fi acelea – frica nu serveste la nimic. Frica este de fapt o iluzie, creata de minte, de Ego, care nu vor ca Schimbarea sa se petreaca si ne saboteaza. 

Mintea poate fi educata, zi de zi, putin cate putin, ca sa ne furnizeze ganduri de frecventa inalta, ganduri pozitive. In felul acesta si corpul nostru ne va multumi, oferindu-ne  sanatate. Nu degeaba zicala: „O minte sanatoasa, un corp sanatos.”

Am invatat ca este in regula sa fiu imperfecta, sa nu le stiu pe toate, sa nu le mai fac oamenilor pe plac ca sa “dau bine pe sticla”, sa gresesc, ca este in regula sa fiu EU insami, sa nu mai conteze parerea celor din jur si sa nu mai caut validarea si aprecierea in ceilalti, mai ales iubirea. Iubirea nu ne-o poate lua nimeni, dar absolut nimeni, pentru ca noi insine suntem de fapt, Iubire. 

Am invatat ca a fi singura si impacata cu asta este cea mai mare binecuvantare si poti crea magie in viata ta.

Nu va fie frica sa fiti singure/singuri dupa o despartire, un divort, mai ales daca relatia a durat foarte multi ani. In genere, chiar este imperios necesara aceasta singuratate. Numai asa te poti redescoperi si vindeca si vei intra in urmatoarea relatie, curat, fara bagajele din trecut. Cei mai multi se grabesc sa intre in alte relatii dupa despartire/divort. Dar nu fac nimic altceva decat sa se amageasca singuri si sa se afunde si mai mult in suferinta. Relatiile tampon, nu aduc implinirea si fericirea la care se asteapta protagonistii. Este necesara o perioada “de doliu” – caci divortul este asociat ca si impact emotional, cu moartea unei persoane dragi – si apoi o perioada de vindecare. Dati-va timp pentru recuperare si fiti blanzi cu voi.

Am invatat ca oamenii isi formeaza parerile in functie de trairile lor interioare, traumele lor, ranile lor nevindecate si nu sunt altceva decat niste puncte de vedere/pareri, la care au dreptul, dar care nu evidentiaza Adevarul meu, cine sunt eu cu adevarat in esenta mea. Iar asta m-a ajutat sa nu mai pun la suflet toate vorbele urate, jignirile ori lipsa de respect. Acum stiu ca nu au nicio legatura cu mine. 

Acum stiu ca tot ce a condus la aparitia unei amante in viata fostului meu sot, nu are nicio legatura cu mine, sau cu ce am facut sau nu am facut eu in timpul casniciei noastre, ci cu el, cu ranile din copilarie nevindecate, cu familia din care provine, cu lipsa lui de stima de sine si respect. Toate astea, daca nu sunt vindecate la timpul lor, la un moment dat isi cer drepturile. Iar statisticile arata toate aceste lucruri.

Acum simt compasiune pentru cei care fac asta, pentru ca in realitate in spatele acestor comportamente se gasesc oameni care sufera, oameni care nu se iubesc pe ei insisi. Daca ati face un mic experiment, ati putea descoperi ca intr-o altercatie, daca nu ii raspunzi cu aceeasi moneda, ci din contra arati cea mai frumoasa si intelegatoare parte a ta, daca esti energia iubirii, fara judecata, furia celuilalt  se va disipa intr-o clipa. Iar o imbratisare, face cat un milion de cuvinte.

Am invatat sa am din nou incredere in mine, in femeia din mine mai ales, care a fost inselata, parasita si abandonata, sa ma pun pe primul loc in Viata mea, pentru prima oara in aceasta existenta. Si multi pot spune: „Cum sa te pui pe primul loc? Asta nu inseamna sa fii egoista? Nepasatoare sau indiferenta la nevoile celorlalti? Raspunsul este „nu”. Este de fapt cea mai sanatoasa abordare, dand dovada de iubire de sine si respect de sine, doua ingrediente vitale pentru o viata armonioasa. 

Daca noi insine ne dam ceea ce cerem in mod normal de la altii, vom fi cei mai fericiti si impliniti oameni, pentru ca daca ne simtim plini (cu iubire, compasiune, iertare, blandete, apreciere, bunatate, fericire – adica tot ce cautam in exterior), din preaplinul nostru putem oferi, nu cersi. Astfel, dezamagirea, atasamentul, asteptarile nu ar mai avea loc in viata noastra si in relatiile noastre, decat daca noi permitem asta.

Ce nu stiam eu este ca intram in relatii cautand „acel ceva”, sa „primim ceva”, sa umplem subconstient, niste goluri, sa ne fie satisfacute anumite nevoi emotionale, care nu ne-au fost implinite de fapt in copilarie, de parinti. 

Marea majoritate confundam iubirea cu atasamentul, cu obisnuinta, cu comoditatea. Iubirea nu ia prizonieri si nu cere tribute, ea pur si simplu ESTE si atat.

In aceasta calatorie am invatat ca parerea unui singur barbat (oricare ar fi ea) nu ma defineste ca femeie, ca om, nu imi arata cine sunt eu cu adevarat si ca nu sunt responsabila pentru fericirea nimanui, ca nu este datoria mea sa fac lucruri pentru a umple golurile interioare ale celui de langa mine, pentru ca este nefiresc si imposibil. Daca tu nu te simti bine cu tine, nu te IUBESTI, nu esti intreg, plin, vindecat, ceilalti pot sa iti aduca lumea la picioare, tot nu va fi suficient, tot va “lipsi” ceva.

Este valabila si reciproca. Fiecare este responsabil pentru propria fericire, implinire. Si va spun sincer ca mi-a luat 1 an sa accept ca sotul meu m-a inselat si m-a parasit pentru alta femeie, care nu este nici mai inteligenta, nici mai frumoasa, nici mai minunata, nici mai buna, nici mai inalta, nici cu statut, nici cu un job mai bun, nici intr-un fel….este doar “o alta femeie” si atat. Inca 1 an sa inteleg toate aceste lucruri, sa le inteleg cu adevarat, sa inteleg ce inseamna sa te iubesti pe tine insati si sa nu astepti ca celalalt sa te faca fericita. 

Ce descoperire! Ce magie! Ce binecuvantare!

Tot timpul cautam in exteriorul nostru, cautam pana si psihologul/specialistul/mentorul/gurul/maestrul care sa ne dea reteta perfecta, formula perfecta pentru fericire, sa ne dea o lista cu ce „ar trebui sa facem sa ne fie bine”, dar realitatea este ca ei nu sunt altceva decat un instrument, o calauza care ne indruma cu rabdare, dar toata „munca” tot noi este necesar sa o facem. Am aflat-o pe pielea mea! :))))).

Vindecarea vine din interior, din exterior vin doar experientele/suferintele/traumele, oamenii, care ne ajuta sa ajungem in interiorul nostru. 

Si tineti minte un lucru: unii oameni chiar cred ca daca isi schimba partenera/sotia, viata lor se va transforma intr-o minunata luna de miere continua, pana la sfarsitul vietii lor, deci nu va blamati, nu aveti nicio vina. Fiecare este responsabil pentru particica lui. Atat.

Realitatea este, insa, cu totul alta! 

O “alta femeie/un alt barbat” nu va schimba felul in care se raporteaza la viata, felul in care o percep, felul in care se simt, felul in care gandesc si in niciun caz nu va vindeca ceea ce este de vindecat in interior, pentru a beneficia de ceea ce cauta de fapt in alta parte, la un partener nou. Cu atat mai mult cu cat “cealalta/celalalt”, in 98% din cazuri, vine in relatie cu bagajul ei/lui emotional, cu ranile nevindecate. Totul se va acutiza/croniciza si va deveni din ce in ce mai greu de suportat “noua viata”, dar cei mai multi mimeaza fericirea/paradisul fata de “fosta/fostul”, mintindu-se de fapt pe ei insasi si crezand ca nimeni nu vede adevarul.

Am invatat ce este IERTAREA si ca a ierta nu inseamna sa accepti comportamentul celuilalt sau actiunile lui, inseamna sa te eliberezi pe tine de resentimente, ranchiuna, ura, dorinta de razbunare, care sunt ca niste otravuri pentru corpul si sufletul nostru, pe care “le bem” noi, dar ne asteptam sa “moara” celalalt.

Din experienta va spun, ca daca nu te razbuni pe cel ce “ti-a facut rau”, Legea Cauzei si a Efectului “o va face” in locul tau.

Nimeni nu o poate insela, ocoli sau pacali – tot ce ne inconjoara este energie, noi suntem energie, cuvintele sunt energie, gandurile sunt energie, actiunile au energie. Asadar, ceea ce lansam in Univers, sub orice forma, se va intorce la noi, fara doar si poate si va colecta “tributul/dobanda”. Nu are sens “sa ne murdarim noi pe maini.” ☺

Am mai invatat ca daca eu sunt bine cu mine si copilul meu va fi bine si ca pot fi pentru el, daca El alege asta, un exemplu de curaj si putere.

Nimic nu este intamplator si nimeni “nu ne pedepeste”. Totul se intampla cu un scop, pentru binele nostru cel mai inalt, dupa un scenariu bine pus la punct si foarte bine orchestrat de Univers. 

Chiar daca in acele momente  suferim cumplit, vrem razbunare, iar furia depaseste orice limita „maxim admisa”, suferinta aduce vindecare, ne purifica si tocmai pentru a ne indrepta catre calea noastra, adevarata Cale, adevarata vocatie/menire, catre IUBIREA autentica, neconditionata, catre relatii autentice si oameni autentici si sinceri, catre Viata insasi, asa cum doar in vise am indraznit sa ne-o imaginam.

In cazul meu, Universul a fost foarte “darnic”. :))))

In tot acest proces, pe langa divort, “am pierdut” toti prietenii pe care ii stiam de 20 de ani si care nu au sunat nici macar o data sa ma intrebe ce fac, am inmormantat 2 bunici, un unchi, un animalut foarte drag care a murit de cancer si mi-am vazut ambii parinti chinuiti si luptandu-se tot cu cancerul. 

Am trait niste scenarii parca desprinse dintr-un film de groaza, care au venit asa, unul dupa altul, unul dupa altul. 

 Ce nu stiam eu la acea vreme, era faptul ca Universul ma pregatea de fapt, pentru marele shift din viata mea. Ma testa, imi trimitea provocari, sa vada daca trec examenul cel mai important din vaiata mea de pana atunci.

Fara toate acestea nu as fi ajuns cine sunt eu astazi, nu as fi descoperit cat de puternica sunt de fapt, nu as fi ajuns la esenta a cine sunt cu adevarat, nu as fi invatat ce este iertarea, nu as fi invatat ce este iubirea de sine, nu as fi invatat sa am incredere in mine si in intuitia mea, nu as fi invatat sa am incredere in Planul Divin, nu as fi invatat sa imi deschid inima in fata unei noi relatii, nu as fi intalnit oameni minunati si autentici, nu as fi legat prietenii adevarate, nu as fi invatat atatea lectii valoroase de viata, nu as fi avut o relatie atat de minunata cu mine insami, nu as fi fost martora unor miracole, nu as fi descoperit in copilul meu un adevarat Maestru plin de intelepciune de la care am invatat foarte multe lectii, nu as fi invatat sa il respect pentru tot ceea ce este el in autenticitatea lui, nu as fi evoluat atat de mult, nu as fi avut curajul sa imi dau demisia dintr-un job care nu imi aducea nicio satisfactie, nici macar materiala si cel mai important lucru: nu mi-as fi (re)descoperit DARURILE minunate pe care Dumnezeu mi le-a daruit. 

Daruri, pe care nu le vedeam cu claritate inainte de toate astea si nu mi le foloseam, ceea ce era o pierdere pentru acei oameni care aveau nevoie de ele si eu fiind inclusa. 

In prezent, aceste Daruri si experientele de viata prin care am trecut, imi permit sa ii ajut pe semenii mei si sa facilitez vindecarea celor care aleg asta.

Aveti incredere in Planul Divin al lui Dumnezeu, al Universului. Tot ceea ce ni se intampla, ni se intampla pentru a ne fi mai bine, nu mai rau, pentru a intra in Puterea noastra si a ne recastiga suveranitatea si sa ajungem sa traim viata pe care ne-o dorim si la care visam si sa avem relatiile care sunt contributie pentru noi, care ne ajuta sa crestem, sa evoluam, nu care ne tin prizonieri.

Asadar, dupa cei patru ani de la divort, pot spune ca am pierdut un sot, dar m-am castigat pe Mine.

Namaste Suflete dragi! Fie ca Lumina Divina sa va lumineze calea! Asa sa fie si asa este! 

Va imbratisez cu multa Iubire.

Autor: Anele

Daca vrei sa imi scrii despre ce simti, ce te apasa, sunt AICI si te astept. Cristina, Sfatulparintilor.ro

Imagine de Jill Wellington de la Pixabay