Este un mare test de viata sa te scanezi ce simti la fiecare situatie din relatia pe care o ai si sa identifici de ce nu esti bine tu cu tine.
Parinti, nu cresteti copiii de asa natura incat sa se agate ca niste liane disperate de partenerii viitori si sa considere ca a fi fericiti in viata depinde de a gasi fetele sau baietii buni care sa livreze portia uriasa de fericire pe viata. Ne mai miram ca apar cazuri de sinucideri din dragoste… pai daca persoana respectiva habar nu are cine este si ce rost are pe lume in afara relatiei? Iar astea se sadesc din timp in copil, precum semintele in pamant.
Parinti, daca voi la randul vostru va surprindeti ca ati inteles un pic gresit cum e cu iubirea asta intr-o relatie, daca simtiti ca ati confundat iubirea cu sacrificiul si ati permis sa va lasati aspirati in identitatea, povestea si viata celuilalt, indiferent daca vi s-a cerut asta sau nu, sau daca din contra, aveti o atitudine controlanta asupra celuilalt ca sa va obtineti portia de pseudo-iubire ce va da falsa liniste ca ati fi bine, luati o pauza, respirati adanc.
Nu e niciodata prea tarziu sa reinvatam cum se traieste si astfel sa transmitem modelul corect copiilor nostri.
Daca simti destul de des respingere si iti vine sa fugi ca sa nu mai simti asta, daca te doare numai ideea in sine de a fi abandonat si atunci preferi sa devii dependent de partener dincolo de limita fireasca intr-o relatie, ori daca doare prea tare tradarea, umilirea sau nedreptatea sau micile intamplari pe care tu le cataloghezi asa, e timpul sa lucrezi tu cu tine. Inca ai timp sa schimbi directia si sa fii pe drumul bun al sufletului tau si al misiunii de viata pentru care ai venit pe pamant, fiind in acelasi timp in relatia cu fiintele dragi din jur, pe care ii vei imbogati cu noul tu.
Un prim pas este sa citesti cartea lui Lise Bourbeau “Cele 5 rani care te impiedica sa fii tu insuti” de la editura Ascendent. Este un prim pas extrem de eliberator in care incepi sa vezi din ce in ce mai clar ce e de vazut. Iti ridica presiunea din inima cum ca celalalt e mereu de vina pentru nefericirea ta. Iti elimina autocondamnarea pe care o simti cand te devalorizezi in fata lui ca sa ii intri in gratii.
Nu te mai afecteaza criticile lui pentru ca inveti ca ele sunt de fapt critici de sine din neiubire suficienta de sine, deci sunt un semnal. Intelegi de ce renunti la tine ca sa fie el sau ea multumit. Vezi de ce accepti situatii umilitoare sau de ce le produci, cu multa furie si durere in spate. Iar eternul control si mod de a domina pe cei dragi ca sa te asiguri ca tii totul sub stapanire devine, in sfarsit, inteles.
Drumul nu e scurt dar e frumos.
Este drumul de intoarcere inapoi acasa, adica la tine, cel sau cea care te asteapta acolo cu rabdare in interiorul tau.
Iar relatiile cu cei dragi vor capata alt sens. Ei nu vor mai fi cablul de alimentare a sensului vietii noastre sau tu sa fii marfa pe care celalalt o aspira in propriul sau drum in viata, pentru ca pur si simplu te-ai facut pres in fata lui incat e si firesc sa te aspire cu totul. Veti fi parteneri de crestere si evolutie, de descoperire a iubirii reale, aceea in care dai si primesti dupa ce ti-ai umplut tu pentru tine, asa cum iti e tie cel mai bine, propriul butoias de iubire.
Nimeni nu e obligat sa ne umple butoaiele goale de iubire. Aceasta e doar responsabilitatea fiecaruia in parte.
Lise Bourbeau si scoala “Asculta-ti corpul” spune asa de frumos:
Cei din jur ma iubesc in masura in care eu ma iubesc pe mine.
In masura in care eu ma iubesc pe mine, in aceeasi masura ii iubesc si pe ceilalti.
Lise Bourbeau a venit la Bucuresti pentru a tine celebrul atelier “Asculta-ti sufletul” la care cei ce participa vor primi instrumente puternice de a-si imbunatati inclusiv relatiile cu cei dragi si de a invata sa se reimprieteneasca cu sufletul lor.
Autor editorial: Cristina Niculescu
Imagine de congerdesign de la Pixabay
Citeste continuarea: 1 2