Ce drepturi am la divorț asupra imobilului închiriat, dacă titularul contractului este celălalt soț? Sfaturi de la avocat Paula Lupu
Atribuirea beneficiului contractului de închiriere
Potrivit legii, în cazul în care locuința este deținută în temeiul unui contract de închiriere, fiecare soț are un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titularul contractului ori contractul este încheiat înainte de căsătorie (art. 323 C.civ.)
În cazul în care soții (sau foștii soți) nu se înțeleg cu privire la preluarea contractului sau persoana care va folosi în continuare imobilul, soluția este reprezentată de formularea unei cereri de atribuire a beneficiului de închiriere.
La soluționarea acestei cereri, instanța va ține seama de următoarele criterii:
– interesul superior al minorilor;
– culpa în desfacerea căsătoriei;
– posibilitățile locative proprii ale fiecărui soț sau fost soț.
Soțul căruia i se atribuie beneficiul contractului, poate fi obligat să plătească celuilalt soț o indemnizație de instalare într-o altă locuință (cu excepția cazului în care acesta se face vinovat de desfacerea căsătoriei).
Urmareste blogul doamnei Avocat Paula-Alina Lupu aici.
Autor: Avocat Paula-Alina Lupu
Articolul a fost scris de catre avocat Paula-Alina Lupu pentru rubrica de specialitate a site-ului sfatulparintilor.ro, iar distribuirea este permisa cu indicarea autorului si a sursei.©
Avocat Paula Alina Lupu
Tel: 0755.795.608
Mail: avocatpaulalupu@gmail.com
Facebook: https://www.facebook.com/avocatpaulalupu
foto: Depositphotos.com
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!