Potrivit psihologiei relațiilor, în lumea modernă, există 3 subiecte mari care sunt abordate cu multă reținere sau deloc – relația cu banii, relația cu sexualitatea și relația cu moartea. Toate cele trei categorii de relații pot ajunge să fie surse mari de stres, neplacere și neliniște, iar evitarea acestora, nu determină decât o angoasă și mai mare. Și atâta timp cât nu putem vorbi despre ce înseamnă fiecare pentru fiecare dintree noi, e foarte greu să învățăm să ne gestionăm și raportăm corect la aceste relații.
Cultura banilor ne‐a format în feluri pe care nu le‐am alege într‐un proces mai conștient. Subiectul și relația cu banii ne face să subminăm și să omitem, uneori fără să vrem, cele mai profunde principii și angajamente umane, iar uneori chiar să renunțăm la cele pe care susținem că le respectăm cel mai tare.
Este bine cunoscut faptul că banii sunt unul dintre cele mai frecvente subiecte pentru care cuplurile ajung să se certe.
Un studiu din 2019 de la Universitatea din Tennessee, Knoxville a raportat că, indiferent de nivelul de fericire din cadrul relației, banii sunt un subiect asupra căruia cuplurile nu sunt în mod constant de acord.
Banii pot fi unul dintre cele mai controversate aspecte ale unei relații sau căsătorii. Unul din cinci cupluri identifică banii drept cea mai mare provocare în relație, conform unui sondaj Fidelity Investments din 2021 asupra persoanelor cu vârsta de peste 25 de ani implicați într-o relație pe termen lung sau căsnicie.
Uneori, provocarea este despre cine cheltuiește prea mult sau cine nu economisește suficient. Desigur, nu există o singură modalitate corectă pentru cupluri de a-și împărți finanțele și sarcinile financiare. Modul în care sarcinile și luarea deciziilor sunt împărțite poate depinde de cunoștințele financiare existente, interesul sau dorința partenerilor. Unii oameni doresc o împărțire 50/50 a sarcinilor, iar alții plasează toate sarcinile către un singur partener. Alții, între timp, se concentrează pe punctele lor forte individuale: o persoană poate fi pricepută la ”miezul” bugetelor și a facturilor, în timp ce cealaltă este un analist de ansamblu atunci când vine vorba de bani sau de modalități eficiente de a face economii.
Citeste si: Cum sa previi certurile legate de bani in cuplu. Multa lume ocoleste punctul 4
Psihologia banilor și a relațiilor
Nu există o singură cheie pentru succes în relația de cuplu, dar este binecunoscut faptul că în relațiile puternice sunt foarte importante valorile comune și obiectivele comune. Specialiștii ne recomandă ca atunci când apare subiectul finanțelor personale, să începem în mod natural să ne dezvăluim partenerului obiectivele și valorile. „Este puțin probabil să fim perfect aliniați cu acele obiective și valori care sunt importante pentru cel din fața noastră, dar discutarea lor ne oferă oportunitatea de a ne înțelege partenerul și de a face compromisuri cu privire la alegerile importante pentru relația de cuplu.”… Și aceste valori se formează cu mult înainte de a câștiga primii noștri bani.
Un sondaj Wells Fargo a arătat că oamenii simt că a discuta despre politică sau religie este mai ușor decât să vorbești despre finanțele personale. Dr. Alex Melkumian, fondatorul Centrului de Psihologie Financiară din Los Angeles, ne spune cum începe „povestea banilor” a fiecăruia dintre noi, tocmai din copilărie. „Baza înțelegerii și a relației oricui cu banii se bazează pe familia de origine, împreună cu educația financiară pe care o primim de-a lungul vieții”.
Deoarece toți suntem crescuți diferit și provenim din medii socio-economice diferite, modul în care ne raportăm la și înțelegem banii poate varia semnificativ de la o persoană la alta. Dr. Melkumian adaugă: „Este rar ca într-o relație romantică ambii parteneri să vină în ea cu aceeași, sau cu o poveste similară, cu banii.” Tocmai prin prisma acestei realități este esențial să înțelegem care sunt nevoile, valorile, compromisurile care îl definesc pe partenerul nostru și viceversa.
Cum ne afectează psihologia banilor deciziile pe care le luăm?
Adevărul este că banii sunt doar o lupă – te face mai mult ceea ce ești. Dacă ești amabil și generos, vei fi și mai amabil și generos cu banii. Dacă ești nepoliticos și egocentric, vei fi și mai nepoliticos și egocentric cu banii. Banii sunt pur și simplu un instrument și tu poți determina ce să faci cu ei.
Sunt sute de decizii pe care le luăm în fiecare zi fără să ne dăm seama și care sunt influențate de psihologia banilor.
Nimeni nu este complet rațional când vine vorba de bani. Nu creăm și respectăm un buget și nu salvăm ceva la fiecare salariu, deși credem că ar fi în interesul nostru. Știm că avem nevoie de un plan financiar, dar amânăm munca implicată; cumva nu se întâmplă niciodată. Cheltuim prea mult din imprudență sau exuberanță, sau prea puțin din vinovăție. Comportamentul nostru în bani provoacă adesea rușine.
Merită să ne gândim la bani ca la ceva cu care avem o relație complexă. Banii nu sunt o entitate fixă, ci mai degrabă un complex de date, de provocări și de oportunități din jurul nostru, cu care interacționăm și în raport cu care avem sentimente. Atunci când luăm decizii cu privire la bani, impactul lor ne afectează reciproc sentimentele și comportamentele viitoare. Și aceasta este o relație care evoluează de-a lungul vieții.
Citeste aici.
Clinica Aproape – Permite-ți să fii bine!
Tel: 0722187700
Mail: contact@clinicaaproape.ro
Facebook: https://www.facebook.com/clinica.aproape
foto: Depositphotos.com