Dulciurile ne fac tuturor cu ochiul, iar cei mai mulţi dintre noi abia dacă rezistă ispitei. Aveţi grijă, însă, nu consumaţi prea mult zahăr, pentru că este la fel de nociv ca ţigările. Specialiştii ne avertizează că pe lângă obezitate sau diabet, consumul excesiv de zahăr poate provoca boli de inimă sau cancer, scrie RTV.NET.
În procesul rafinării sunt înlăturaţi nutrienţii, vitaminele şi mineralele şi rămâne un reziduu mort: zahărul. Potrivit specialiştilor, adăugat în cafea, zahărul formează o substanţă de 10 ori mai toxică decât nicotina pură.
„Ultimele cercetări au arătat că zahărul, făina albă şi grăsimile animale intoxică creierul şi favorizează aparitia Alzheimerului. Zahărul este toxic, fiind foarte dulce. Aţi văzut cum se fac bomboanele confiate, intră mult zahăr în ele şi se pietrifică. Cam aşa se întâmplă cu toate celule noastre când mâncăm mult zahăr. Se strică tot, hormonii, enzimele, sângele. Zahărul arde tot. Arde aşa cum arde ţigara”, a declarat nutriţionistul Virgul Stroescu.
Potrivit statisticilor, un român consumă într-un an opt kilograme de zahăr. Cel mai potrivit înlocuitor natural al zahărului este mierea de albine.
RETROGRADUL lui MERCUR din 25 NOIEMBRIE poate AGITA aceste 3 ZODII
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025