Compoziţia sa aproape unică (apă, lipide, glucide, proteine, zinc, sulf, mangan, vitaminele B şi C, celuloză, hidraţi de carbon, substanţe antibiotice şi substanţe azotoase) face din usturoi un adevărat medicament. Este tonic, diuretic, reechilibrant glandular, bactericid, antisclerotic, antiartitritic, carminativ, stomahic, antiseptic, antimicrobian, hipotensor, antiparazitar, antialergic. Poate cel mai valoros efect al usturoiului este acela de prevenire a cancerului.
Iată însă cum poți trata eficient 7 boli și grupe de afecțiuni, introducând usturoiul în dietă!
1) Tratamentul cu usturoi are rezultate extrem de eficiente în cazul tuberculozei. Chiar dacă nu este folosit decât arareori de medici, cercetările ştiinţifice au dovedit că, într-o anumită combinaţie, dă un produs injectabil care tratează această boală. Dar acelaşi efect îl obţinem dacă vom consuma zilnic usturoi, în combinaţiile care ne sunt pe plac.
2) De asemenea, cu usturoi, răceala sau gripa chiar trec mai repede, cu condiţia ca de la primele semne ale bolii usturoiul să nu lipsească din alimentaţie. Pentru bronşite, cea mai indicată este supa de usturoi. Se pun mai mulţi căţei de usturoi să fiarbă în apă cu piper şi cu sare. După ce s-au fiert, se strivesc căţeii şi se pun din nou în supă. Se adaugă câteva ouă bătute şi apă caldă. Se acoperă cratiţa şi se lasă să fiarbă. Supa obţinută poate fi servită cu crutoane.
3) O dietă bogată în usturoi, legume și fructe proaspete tratează și poate vindeca candidozele de orice tip.
Citeste continuarea pe AntenaSatelor.ro.
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?