Tort de ciocolata pentru Revelion. Cele mai bune torturi pentru mesele festive - Pagina 3 din 3 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Tort de ciocolata pentru Revelion. Cele mai bune torturi pentru mesele festive

tort de ciocolata - sfatulparintilor.ro - pixabay-com - chocolate-cake-1285954_1280
Credit foto: Pixabay.com

Tort cu crema de ciocolata

 

 Veronica22 a pregatit cu aceasta reteta minunata de: Tort cu crema de ciocolata.

Ingrediente Tort cu crema de ciocolata

Blat:
10 oua
10 linguri apa
10 linguri zahar
20 linguri faina
1 lingura praf de copt

Crema:
200 gr ciocolata menaj neagra
200 gr ciocolata Nestle dessert
500 ml frisca lichida

Glazura
200 gr ciocolata Nestle dessert
70 ml frisca lichida

Sirop:
400 ml apa
150 gr zahar
2 linguri esenta de rom

Mod de preparare Tort cu crema de ciocolata

Albusurile impreuna cu apa se bat spuma.Adaugam in continuare zaharul si apoi galbenusurile.Cand zaharul este topit renuntam la mixer si incorporam faina impreuna cu praful de copt amestecand usor cu o lingura.
Compozitia se pune in forma de copt tapetata cu hartie de copt.
Eu am folosit o cratita cu diametru de 24 cm si mai inalta.
Dupa coacere blatul se lasa la racit.Se taie in cinci felii egale.

Crema:
Ciocolata maruntita se pune intr-o cratita.Adaugam frisca si lasam pe foc amestecand continuu pana se topeste toata ciocolata.
Lasam cateva ore la frigider pana cand crema se intareste.Mixam crema inainte de umplerea tortului.
Insiropam fiecare felie de blat si intindem crema in strat uniform.
Pe margine am acoperit tortul cu crema.Deasupra am turnat ciocolata topita impreuna cu frisca si am lasat sa curga pe margini.
Am decorat cu frunzulite din pasta de zahar.

Tort cu ciocolata, crema de piersici si blat umed

 

  • Oanapl10 a pregatit aceasta reteta minunata de: Tort cu ciocolata, crema de piersici si blat umed.

Ingrediente Tort cu ciocolata, crema de piersici si blat umed

– pentru blat:
150 g unt
100 g ciocolată neagră 50% cacao
3 ouă mari
50 ml smântână
50 ml lapte
100 g zahăr
80 g făină
50 g nuci măcinate
1/2 linguriță scorțișoară
20 g cacao
1 praf de sare
1 linguriță esență de vanilie

-pentru cremă de piersici:

400 g piersici din compot + 6 jumătăți de piersici (2 borcane de compot)
10 g gelatină + 50 ml apă
250 g crema de branza
60 g zahăr
50g ciocolată albă + 50 ml frișcă lichidă
150 ml frișcă lichidă
100 g smântână pentru frișcă
esență de vanilie

-pentru glazură:
100g ciocolată neagră
100ml frișcă lichidă
1 linguriță unt

-pentru decor:
piersici din compot
physalis

Mod de preparare Tort cu ciocolata, crema de piersici si blat umed

Blatul:
Topești ciocolata împreună cu untul pe foc mic. Amesteci pentru a omogeniza compoziția. Când amestecul e complet omogen oprești focul. Adaugi esența de vanilie, zahărul măcinat și amesteci din nou. Lași crema deoparte.
Într-un alt vas amesteci făina cu nucile, cacaoa, un vârf cuțit de sare și o jumătate de linguriță de scorțișoară și amesteci ușor.
Separi ouăle. Gălbenușurile le pui în crema de ciocolată. Amesteci din nou în crema de ciocolată apoi adaugă și ingredientele uscate pe care le încorporezi cu grijă. Adaugi smântâna și laptele și amesteci după fiecare.
Albușurile le bați spumă tare cu un praf de sare apoi le încorporezi în crema de ciocolată cu mișcări de jos în sus.
Preîncălzești cuptorul la foc mediu ( 180 de grade ) și tapetezi cu hârtie de copt fundul unei tăvi (cu diametru de 23cm) și ungi pereții cu unt. Torni compoziția în tavă și nivelezi. Coci blatul timp de 25-30 de minute. Oprești focul și o mai lași 5 minute în cuptor apoi scoți tava pe un grătar la răcit.

Crema:

Încălzești 50ml de frișcă lichidă până aproape de punctul de fierbere. Oprești focul și adaugi ciocolata albă ruptă bucățele și amesteci bine. O lași să se răcească complet. Mixezi 150 ml frișcă lichidă cu 100 g smântână pentru frișcă, apoi adaugi ciocolata răcită și mixezi. Adaugi zahărul pudră și mascarpone și mixezi apoi adaugi piureul de piersici și omogenizezi.
Hidratezi gelatina în 50 ml de apă rece pentru 10 minute, apoi o încălzesti pe baie de aburi și amesteci ușor până se omogenizează. O lași să se răcească puțin și o amesteci cu crema de piersici.
După ce blatul s-a răcit complet îl tai în două pe orizontală și așezi unul din blaturi pe platou în interiorul unui inel, torni câteva linguri de cremă și le întinzi peste blat apoi așezi jumătățile de piersici și torni cremă cât să acoperi piersicile. Așezi deasupra cel de-al doilea blat și torni restul cremei și nivelezi. Lasi tortul în frigider pentru 2-3 ore sau peste noapte.
Înainte de a desface inelul treci cu grijă de jur-imprejur cu un cuțit pentru a dezlipi marginile.
Pentru glazura de ciocolată încălzesti frișca lichidă până aproape de punctul de fierbere. Oprești focul și adaugi ciocolata neagră ruptă bucățele și untul și amesteci bine. O lași să se răcească și torni peste tort întinzând crema cu o spatulă și acoperindu-l în totalitate.
Ornezi după imaginație. Eu am folosit o jumătate de piersică tăiată felii și câteva fructe physalis.

Tort cu ciocolata si caise

Anisoara 67 a pregatit aceasta reteta minunata de: Tort cu ciocolata si caise.

Ingrediente Tort cu ciocolata si caise

blat(forma cu diametrul 20 cm);200 g ciocolata,4 oua,150 g zahar,100 g unt moale,130 g faina,un praf de sare,o lingurita de praf de copt
umplutura;5 linguri de gem de caise ,50 g unt
pentru decor 5 caise nu foarte coapte,100 g ciocolata topita,frisca

Mod de preparare Tort cu ciocolata si caise

Se topeste ciocolata si se incorporeaza cate putin ,untul.Se lasa sa se raceasca.Se mixeaza albusurile cu un praf de sarea apoi cu zaharul pana se intareste.Se freaca galbenusurile apoi se incorporeaza in bezea,la fel si ciocolata topita si racita.
Se amesteca faina cu praful de copt apoi se adauga in amestec.se toarna aluatul in forma circulara de tort tapetata cu hartie pentru copt si se da la copt in cuptorul preincalzit ,la foc mediu,ccca 30 minute.Ultimele 10 minute se dau la foc mic.
Se lasa blatul sa se raceasca bine apoi se taie pe orizontal in 3 discuri egale ca grosime.
Se spala caisele,se rup in cate 2 jumatati,se indepatreaza samburii.Se pune la clocotit o cana de apa .Se scufunda jumatatile de caise in apa clocotita cca 5 minute apoi se strecoara si se trec sub jet de apa rece.Se indepatreaza pielita de pe caise apoi se trec prin ciocolata topita si se dau 5-10 minute la rece
Gemul de caise se mixeaza cu untul moale apoi se unge fiecare disc cu un strat uniform,asezandu-se una peste alta.Se toarna deasupra ciocolata topita ramasa si se decoreaza cu frisca si jumatati de caise trase in ciocolata.Se lasa la rece o ora inante de a-l portiona.Acest blat de tort nu mai trebuie insiropat fiind un blat pufos si sfaramicios,avand un gust divin de ciocolata.
Pofta buna!

Tort cu crema de piersici si grilaj de ciocolata

 

Oanapl10 a pregatit aceasta reteta minunata de: Tort cu crema de piersici si grilaj de ciocolata.

Ingrediente Tort cu crema de piersici si grilaj de ciocolata

200 g unt
150 g zahar
4 oua
1/2 lingurita scortisoara pudra
1 varf cutit coaja de lamaie rasa
100 g faina
2 lingurite praf de copt
200 g nuci macinate
1 plic zahar vanilat

-pentru crema de piersici:
200g iaurt simplu
70g zahar pudra
200g piersici din compot
100ml frisca lichida
50ml apa rece
1 plic gelatina
O piersica din compot

-pentru crema de ciocolata:
250 g mascarpone
200g ciocolata neagra
50 g zahar
400 g frisca lichida

-pentru decor:
80 g ciocolata amaruie

Mod de preparare Tort cu crema de piersici si grilaj de ciocolata

Bati untul moale lasat la temperatura camerei, impreuna cu zaharul, pana obtii o crema spumoasa, dupa care adaugi ouale, unul cate unul. Inglobezi scortisoara si esenta de lamaie, apoi faina amestecata cu praful de copt si nucile macinate si amesteci usor, cu o spatula.
Ungi cu unt o forma de tort, torni compozitia, nivelezi si dai la cuptor sa se coaca pentru aproximativ 50 de minute, la 180 de grade C. Scoti blatul si il lasi sa se raceasca complet, apoi il tai in doua.
Intre timp mixezi iaurtul impreuna zaharul, apoi adaugi piersicile facute piure (cu ajutorul unui mixer vertical).

Hidratezi gelatina in 50 ml apa rece pentru 10 minute, apoi o incalzesti pe baie de aburi si amesteci usor pana se omogenizeaza. O lasi sa se raceasca putin si o amesteci cu crema de piersici.
Mixezi frisca lichida si o adaugi peste crema si amesteci usor pana cand se omogenizeaza compozitia. Adaugi piersica taiata cubulete si amesteci usor.
Pui unul din blaturi pe platou in interiorul unui inel, torni crema si asezi cel de-al doilea. Lasi tortul in frigider pentru 1-2 ore sau peste noapte.


Inainte de a desface inelul treci cu grija de jur-imprejur cu un cutit pentru a dezlipi marginile.

Pentru crema de ciocolata incalzesti frisca lichida pana aproape de punctul de fierbere. Opresti focul si adaugi ciocolata rupta bucatele. Dupa un minut amesteci bine si vei obtine o crema fina. O lasi sa se raceasca complet. Mixezi crema de ciocolata si apoi o amesteci cu crema mascarpone mixata cu zaharul pudra.
Mixezi frisca lichida ramasa si o adaugi peste crema de ciocolata si amesteci / mixezi pana cand se omogenizeaza compozitia.
Imbraci tortul cu 2/3 din crema de ciocolata, iar cu restul cremei il ornezi dupa imaginatie.

Masori o fasie de hartie de copt, lunga si lata cat sa acopere marginea tortului. Pui ciocolata (topita pe baie de aburi) intr-un posh la care s-a atasat un varf rotund si subtire (eu am folosit o punga la care i-am taiat varful) si decorezi fasia dupa plac. Infasori hartia de copt in jurul tortului si il dai la rece cateva minute, pana se intareste ciocolata, apoi cu grija inlaturi hartia de copt.

Mai multe retete delicioase de tort de ciocolata gasesti aici.

foto: Pixabay.com

Citeste continuarea: 1 2 3

Data articol: 30/12/2023