Fara zahar: Cum sa-ti reduci pofta de dulciuri - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Fara zahar: Cum sa-ti reduci pofta de dulciuri

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Alimentatie sanatoasa » Fara zahar: Cum sa-ti reduci pofta de dulciuri

Din ce in ce mai multi oameni isi doresc sa consume alimente fara zahar. Este si normal avand in vedere multiplele studii care au demonstrat cat de periculos este consumul de dulciuri. Si totusi, o viata fara zahar este oare posibila? Iata cateva sfaturi care te vor ajuta sa-ti reduci pofta de dulciuri.

 

Fara zahar #1 – De unde vine pofta de dulce?

Cercetatorii spun ca este normal sa ne fie pofta de dulciuri. Iar aceasta pofta vine chiar din copilariei, pentru ca “dulcele” este primul gust pe care il simtim inca de la nastere. In plus, carbohidratii stimuleaza eliberarea serotoninei, o substanta care activeaza in creier senzatia de bine. Zaharul este un carbohidrat, iata, deci, ca lucrurile se leaga. Insa mai trebuie stiut si faptul ca nu doar zaharul este principala sursa de carbohidrati. Poti manca fructe, legume si alimente din cereale integrale.

 

 

Fara zahar #2 – Pacaleste pofta de dulce

Daca ti-e pofta de dulce, poti gusta o prajitura mica, o tableta de ciocolata, ceva care sa nu depaseasca 150 de calorii. In acest fel nu acumulezi nici frustrari care sa te faca sa nu te mai poti controla si sa dai iama intr-un magazin de dulciuri si sa iei din toate. O alta solutie este sa combini alimentele. De exemplu, topeste putina ciocolata neagra si scufunda o banana in acest sos. Daca mai adaugi si cateva migdale ai un desert delicios si sanatos.

De asemenea, o guma fara zahar te poate scapa de senzatia de “ceva bun”. Ca sa nu mai spunem ca fructele contin tot zaharul de care ai nevoie pentru a te simti mai bine. In plus, vei beneficia si de fibrele si nutrientii care vor avea grija de sanatatea ta.

Un alt truc este sa iesi o plimbare in momentul in care ti se face pofta de ceva bun. Daca esti in casa sau la birou si iti vine pofta de dulciuri, daca stai pe loc nu vei face alceva decat sa te tot gandesti la bomboane, prajituri sau alte delicatese. Insa daca isi la o plimbare de 5 minute vei schimba “peisajul”, vei gasi multe alte lucruri interesante care iti vor distrage atentia.

 

 

Fara zahar #3: Alege calitatea si nu cantitatea

Daca vrei ceva bun, nu da fuga la magazinul din colt sa-ti alegi cel mai mare baton de ciocolata pe care sa dai maximum 5 lei. Du-te intr-un magazin cu ciocolata fina si alege cea mai neagra ciocolata neagra cu trufe pe care sa o savurezi intens, la fiecare inghitura.

Renunta si la indulcitorii artificiali. Desi par o idee buna, specialistii nu au descoperit efecte pozitive prea mari. Ganditi-va la americani, sunt in continuare obezi, chiar daca au recurs la indulcitorii artificiali.

 

 

Fara zahar #4: Mananca regulat si nu-ti va mai fi pofta de dulce

Daca intre doua mese trece foarte mult timp, organismul isi va cere drepturile pentru ca are nevoie de energie. Glicemia va fi in scadere, si atunci vei pofti la dulciuri. Insa, daca mananci la fiecare trei-cinci ore, iti vei pastra glicemia la nivel optim si astfel nu vei simti nevoia sa iei “ceva bun”.

 

 

Fara zahar #5: Vorbeste cu un prieten

Foarte multi oameni recurg la dulciuri in momente de depresie, stres, furie. Insa zaharul nu rezolva problema. Cel mai bine este sa ceri ajutorul unui prieten, cu care sa poti vorbi, sa te eliberezi sau sa iti dea un sfat. Daca problemele sunt mai complexe, nu ezita sa ceri sfatul unui specialist.

 

Cuvinte cheie: ,
Data articol: 28/11/2012