O echipă de la Spitalul Universitar Aarhus din Danemarca a examinat mușchii a opt oameni sănătoși, înainte și după un post dur de 72 de ore. După ce au sărit peste mese timp de trei zile, oamenii au prezentat o reducere cu 50 la suta a capacității motorii. Iar atunci când activitatea motorie scade, scăderea masei musculare se accelerează și ea.
Chiar dacă ești tânăr și sănătos, dar sari peste mese pentru o perioadă mai lungă de timp, asta ar putea duce la tipul de slăbiciune și fragilitate întâlnit în rândul adulților în vârstă. Există, de asemenea, o mulțime de cercetări care arată că lipsa meselor va accelera scăderea masei musculare până la pierderea capacității de mișcare, în cazul bolnavilor și a persoanelor în vârstă, grupuri care întâmpină deja greutăți în menținerea musculaturii scheletice. Dar pentru adulții sănătoși, robuști, postul – pe porțiuni scurte – ar putea fi de fapt bun, spune dr. danez Vendelbo, coordonatorul studiului. Știința nu și-a dat seama cum poate încetinirea capacității motorii să ducă la creșterea celulelor, ajutând oamenii să trăiască mai mult (deși asta s-a putut observa în studiile pe șobolani), există însă unele dovezi, bazate pe studiul comportamentului uman, care arată că perioadele reduse, dar ritmice de post ajută omul să trăiască mai mult.
Citește articolul integrale pe ANTENA SATELOR.RO.
Aceste DOUĂ ZODII respiră UȘURATE după ULTIMA SuperLună plină până în octombrie 2025
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025