Hidratarea este esenţială pe timp de caniculă, dar nu este suficientă sticla de apă purtată peste tot, ci şi alimentele contribuie la confortul hidric. În cursul zilei, un om pierde între 2 şi 2,5 litri de apă prin transpiraţie, necesităţile fiziologice şi respiraţie, scrie RTV.NET.
Ştiind că hidratarea este un element fundamental al stării de bine, experţii apreciază că necesarul de apă pentru un adult este de cel puţin 1,5 litri. Însă vara şi canicula fac să crească mult aceste nevoi, aşa încât este necesară o hidratare mai substanţială. Singura soluţie nu este însă băutul de pahare de apă unul după altul, ci şi unele alimente, bogate în apă şi fibre. Cele mai bogate în apă sunt fructele şi legumele, cu un conţinut de apă între 80 şi 95%. Dintre legume, cei mai „burduşiţi” cu apă sunt castraveţii, cu 97%, urmaţi de salată – 95%, roşii şi dovlecei – 94%.
În privinţa fructelor, campioanele sunt cele cu zeamă – pepenii verzi şi cei galbeni (91%), citricele (85%). Pot hidrata şi fructele mai dulci, caisele şi merele conţinând 86% şi, respectiv, 85% apă. Nucile, avocado, curmalele sunt mai bogate în calorii şi conţin mai puţină apă. Nu este indicată eliminarea lor din alimentaţie pentru că furnizează zaharurile lente, utile pentru efort.
Oricare ar fi forma în care se consumă, proaspete sau pregătite, fructele şi legumele sunt aliaţi nepreţuiţi pe caniculă. Fierberea lor scade totuşi conţinutul de apă, aşa încât se recomandă, pe cât posibil, consumul fructelor şi legumelor în stare crudă.
Află pe RTV.NET ce băuturi poţi consuma pe timp de caniculă pentru a te hidrata.
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?