Alimentele procesate sunt adesea consumate, deoarece sunt mult mai accesibile persoanelor care au un stil de viaţă aglomerat. Eliminarea acestor produse din alimentaţie nu e foarte uşoară, însă sănătatea voastră ar avea numai de câştigat dacă aţi renunţa la ele.
1. Chicken Nuggets. Aţi putea crede că chicken nuggets conţin în mare parte proteine, însă carnea de pui, inclusiv faimosul chicken McNuggets, conţine de fapt mai mult de 50 la sută grăsimi şi carbohidraţi foarte nesănătoşi, scrie epyk.com. Majoritatea acestor produse sunt prăjite de mai multe ori într-un ulei care conţine grăsimi trans. Aceste grăsimi cauzează deformări ale membranei celulelor care contribuie la dezvoltarea de boli metabolice, precum diabetul de tip 2. Chicken nuggets conţin, de asemenea, şi mulţi aditivi nesănătoşi, cum ar fi MSG şi butylhydroquinone terţiară (TBHQ).
2. Băuturile carbogazoase. Băuturile carbogazoase nu conţin nimic sănătos. Sucurile conţin sirop de fructoză de porumb (HFCS), ca îndulcitor, iar acest lucru este chiar mai rău decât zahărul. S-a dovedit că HFCS este foarte dăunător pentru ficat. Băuturile carbogazoase reprezintă principala cauză a obezităţii în Statele Unite.
Mai mult, sucul conţine nişte substanţe dăunătoare care determină ca pH-ul alcalin al corpului nostru să devină acid, ceea ce creează un mediu propice pentru dezvoltarea celulelor canceroase.
3. Cerealele de la micul dejun. Cele mai multe tipuri de cereale de la micul dejun sunt încărcate cu zahăr, sau mai rău, sirop de fructoză de porumb. În cazul în care conţin porumb, acesta este modificat genetic (OMG), deoarece acest tip de porumb este mult mai ieftin şi acest lucru creşte profitul producătorilor. Într-un studiu recent realizat în Europa a fost demonstrat că acest porumb provoacă tumori la rozătoare. Cu toate acestea, au existat multe cazuri care arată că bovinele şi alte animale de fermă se îmbolnăvească sau mor de la consumul de porumb OMG.
Citeste mai mult pe RTV.NET.
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?