Ceaiuri pentru constipatie. Recomandari pentru prevenirea constipatiei
In zilele noastre, constipatia afecteaza un numar mare de oameni. Frecvent, aceasta este consecinta unei alimentatii nesanatoase, dezordonate, din care lipsesc fibrele. Exista, din fericire, o multime de ceaiuri pentru constipatie, care te scapa rapid de aceasta neplacere. Daca te confrunti cu aceasta problema si te-ai asigurat ca, in spatele ei, nu se afla o cauza medicala, o poti remedia cu ajutorul plantelor. In randurile urmatoare, iti vom vorbi despre cele mai eficiente ceaiuri pentru constipatie, care, adesea, aduc si alte beneficii sanatatii.
Top 5 ceaiuri pentru constipatie
Intr-un top al celor mai bune ceaiuri pentru constipatie, se afla ceaiurile de crusin, de senna, de lemn dulce, de anason si ceaiul verde.
Ceai de crusin
Crusinul contine compusi care stimuleaza contractiile colonului si reduc absorbtia apei de catre intestine, in acest fel ramanand mai multa apa la nivelul colonului. Acest lucru determina inmuierea scaunelor si eliminarea lor mai rapida.
Pe langa combaterea constipatiei, ceaiul de crusin favorizeaza curatarea sangelui si este benefic in tratamentul reumatismului, afectiunilor hepatice si celor ale vezicii biliare. Spre deosebire de alte ceaiuri cu efect purgativ, acesta prezinta avantajul de a putea fi consumat pe termen lung fara a produce obisnuinta pentru organism.
Ceaiul se prepara dintr-o lingura de coaja de crusin maruntita, care se opareste in 250 ml de apa. Dupa un sfert de ora, se fierbe la un foc mic timp de 30 minute. Se strecoara fierbinte si se bea caldut inainte de culcare.
Citeste si: Remedii constipatie: Cum sa scapi de constipatie cu remedii naturale
Ceai de senna
Ceaiul de senna se obtine din frunzele si pastaile arborelui Senna alexandrina. Acestea contin compusi care stimuleaza digestia. Ceaiul se obtine prin infuzarea a 1-2 grame de frunze de senna uscate in apa fierbinte, timp de 10 minute. Se beau doua cani zilnic.
Ceai de lemn dulce
Lemnul dulce este un alt remediu natural cu beneficii dovedite in combaterea balonarii si a constipatiei. Ceaiul de lemn dulce regleaza digestia si are un efect laxativ rapid datorita faptului ca stimuleaza contractiile intestinului gros.
Se prepara sub forma de infuzie, din 2 lingurite cu pulbere adaugate la 250 ml de apa clocotită. Se tine acoperit timp de 15 minute, dupa care se strecoara si se bea cu 30 de minute inainte de cele trei mese principale.
Te mai poate interesa: Cum iti ajuti copilul cand este constipat
Ceai de anason
Ceaiul obtinut din seminte de anason combate senzatia de balonare, reduce gazele intestinale si determina inmuierea scaunelor, ceea ce duce la eliminarea lor mai rapida. Se prepara din 2 lingurite de planta la o cana cu apa fierbinte, lasate la infuzat timp de 10 minute.
Ceai verde
Ceaiul verde, cunoscut pentru beneficiile sale in accelerarea arderilor si favorizarea procesului de slabire, face adevarate minuni si in cazul constipatiei. Taninurile pe care le contine hidrateaza mucoasa intestinala, care reuseste sa elibereze enzime si alte lichide la interiorul colonului. Astfel, materiile fecale se inmoaie si pot fi eliminate cu usurinta.
Totodata, ceaiul verde contine cafeina, care stimuleaza miscarea intestinala. Prezenta acestei substante in compozitia ceaiului verde ii da acestuia efecte energizante, motiv pentru care nu este recomandat a fi consumat inainte de culcare. Se prepara prin infuzarea unui pliculet de ceai timp de 5-7 minute.
Nu rata nici: Mituri constipatie. Ce e adevarat si ce e fals
Recomandari pentru prevenirea constipatiei
Consumul regulat de lichide precum apa si ceaiul este una dintre cele mai bune metode de a preveni constipatia. O hidratare optima are drept consecinta lubrifierea corespunzatoare a colonului, ceea ce are drept rezultat inmuierea scaunului.
Consumul de fibre este, de asemenea, foarte important pentru prevenirea constipatiei. In acest scop, introdu in alimentatia ta zilnica leguminoase, tarate, cereale integrale si fructe.
Totodata, este recomandata evitarea sedentarismului.
Imagine de Free-Photos de la Pixabay
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?