Ce trebuie sa mananci cand ai tensiunea mare. Factori favorizanti ai hipertensiunii - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Ce trebuie sa mananci cand ai tensiunea mare. Factori favorizanti ai hipertensiunii

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Alimentatie sanatoasa » Ce trebuie sa mananci cand ai tensiunea mare. Factori favorizanti ai hipertensiunii
Ce trebuie sa mananci cand ai tensiunea mare - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - blood-pressure-monitor-350930_1920

Daca suferi de hipertensiune, trebuie sa stii ca, pe langa tratamentul pe care ti l-a recomandat medicul, este necesar sa ai si un regim alimentar adecvat. Afla, din randurile urmatoare, ce trebuie sa mananci cand ai tensiunea mare.

Regula de aur este consumul de alimente care dilata vasele de sange si, in plus, nu cresc nivelul colesterolului.

Reguli alimentare in hipertensiune

Daca te confrunti cu tensiune crescuta, primul aliment la care ar trebui sa renunti este sarea. Sodiul din compozitia acesteia favorizeaza retinerea apei in tesuturi, lucru care duce la cresterea volumului si vitezei sangelui. Din acest motiv, inima este suprasolicitata.

Nu renunta dintr-odata la sare daca nu reusesti, ci ia-o treptat, reducand cu fiecare zi cantitatea de sare consumata. Doza zilnica recomandata este de 2 grame.

Citeste si: Ce trebuie sa faci cand ai tensiunea mare

Ce trebuie sa mananci cand ai tensiunea mare

Iata, asadar, ce trebuie sa mananci cand ai tensiunea mare.

Unul dintre alimentele pe care trebuie sa le privilegiezi este pestele.

Acesta contine o cantitate insemnata de acizi grasi Omega 3, care mentin sanatatea vaselor de sange. Il poti consuma sub orice forma: fiert, la gratar, la cuptor sau conserva in suc propriu. Nu il praji si nu consuma nici conserve in ulei, deoarece grasimile contribuie la cresterea colesterolului, lucru total nerecomandat in hipertensiune.

In schimb, poti consuma grasimi sanatoase, pe care le gasesti in avocado sau in fructe oleaginoase: nuci, alune, migdale, caju. Si uleiul de masline presat la rece este o sursa de grasimi sanatoase. Pe acesta il poti adauga peste salate, insa nu in exces.

Te mai poate interesa: 10 alimente de evitat daca ai tensiunea arteriala ridicata

O categorie de alimente pe care ar trebui s-o privilegiezi sunt cerealele.

Alege-le pe cele integrale, ovaz, tarate de grau, iar alaturi de acestea paine si paste, de asemenea integrale. Studiile arata ca persoanele care consuma cereale la micul-dejun au un risc cu aproape 20% mai redus de a se confrunta cu tensiune arteriala marita. Cerealele integrale au un continut ridicat de fibre, care previn acumularea de grasime pe vasele de sange.

In fine, o ultima categorie de alimente din care ar trebui sa consumi zilnic sunt legumele si fructele.

Privilegiaza consumul de legume cu frunze verzi, precum spanacul, varza, salata verde, broccoli, dar si fasole, naut, soia, telina, dovleac, ardei, ceapa si usturoi. Acestea sunt bogate in magneziu si postasiu. Magneziul este un vasodilatator natural, in timp ce potasiul este diuretic, favorizand eliminarea sodiului.

Dintre fructele bogate in aceste doua minerale amintim; bananele, prunele, pepenele galben, caisele. Alaturi de acestea, consuma cu regularitate fructe bogate in vitamina C, care dilata vasele de sange, precum citrice sau kiwi.

Acum ca ai aflat ce trebuie sa mananci cand ai tensiunea mare, trebuie sa stii ca alti factori favorizanti ai acestei afectiuni sunt fumatul, alcoolul, obezitatea si stresul. Asa ca, pentru a tine sub control hipertensiunea, incearca sa elimini si acesti factori.

Imagine de succo de la Pixabay

Data articol: 09/11/2020