Noi nu mergem la doctor. Suntem ocupati, n-avem timp, n-avem bani (cu atat mai mult acum!) si uneori n-avem rabdare sa induram trimiterile de la o clinica la alta, de la un doctor la altul, perioada de asteptare dintre analize si rezultate ori revenirea la medic pentru controale si citirea analizelor. In general, trebuie sa fim lati in pat sau in dureri constante ca sa ne luam inima-n dinti si sa mergem la medic.
Altfel… ne doftoricim singuri, mai intrebam un prieten ce-a facut cand… mai cautam pe net si ne punem singuri diagnostice, mai cotrobaim prin sertarul cu medicamente dupa vreun tub de unguent care ne-a fost folositor intr-o situatie similara… Stim ca nu e bine, dar… mai ales daca esti parinte, ai alte prioritati, iar timpul nu-ti apartine. Impingem undeva, intr-un cotlon al mintii gandul ca ar putea fi ceva mai grav decat credem si daca, Doamne fereste, cadem la pat nu mai putem sa ne facem nici jobul de parinte, nici cel care aduce bani in casa. Si nu e ok. Trebuie sa avem grija de noi, nu numai pentru ca de la noi invata si copilul sa-si respecte corpul si sa-si asume raspunderea pentru propria bunastare, ci si pentru ca e una din principalele tale responsabilitati sa-ti mentii “masinaria” in perfecta stare de functionare pentru a fi alaturi de copiii tai cat mai mult timp si pe deplin, in orice fac.
Sigur, nu chemi salvarea daca te-ai taiat intr-o coala A4, dar nici nu trebuie sa ajungi sa-ti tarai prin casa picioru’ cu fractura deschisa pentru ca… “iau doua aspirine sa nu ma mai doara si las’ ca se vindeca singur”!
Spune sincer, ti s-a intamplat sa stai cu rani sau luxatii sau dureri, in speranta ca o sa treaca de la sine? Cum s-a incheiat experienta?
