Afinele, murele, cireșele, rodiile și alte astfel de fructe intens colorate pot pata dinții. La fel și sucurile din fructe sau plăcintele care le conțin.
Băuturi carbogazoase
Coloranții și acidul pe care aceste sucuri le conțin pot păta dinții. Chiar și cele deschise la culoare. În plus, substanțele chimice care adaugă aromă pot eroda în timp smalțul dentar.
Cu siguranță știți acele bomboane sau gume de mestecat ce pătează limba. Ei bine, ele au același efect și asupra dinților. Atâta timp însă cât nu le consumați des, nu vor avea efecte negative pe termen lung”, explică medical stomatolog Adrian Mina.
Dr. Adrian Mina este considerat unul dintre cei mai respectați medici stomatologi. Are o o activitate de peste 15 ani. Activitate derulată în Statele Unite, Canada și România. Printre pacienții săi se numără persoane publice din România, dar și de peste hotare.
Dacă ți-a plăcut articolul și crezi că cineva poate beneficia de informatiile din el, te invităm să ne dai like și share. Îți mulțumim!
Urmărește Sfatulparintilor.ro și pe Facebook și GoogleNews!
Redactor-Șef Sfatul Părinților - Jurnalist, cu 30 de ani experienta in presa scrisa si online, comunicare si social-media. Pasionata de dezvoltare personala, astrologie, spiritualitate. Mii de articole scrise pentru sfatulparintilor.ro, din anul 2011, in domenii diverse: sarcina, bebelusi, parenting, sanatate, alimentatie, familie, timp liber, astrologie, lifestyle, retete, relatii si cuplu.