Peste 57.000 de copii sunt în sistemul de protecţie specială, dintre care doar 3.250 sunt adoptabili (mai puțin de 6 % din cifra totală). 1700 de familii aşteaptă, în acest moment, aprobarea unei adopţii. Legea adopției a suferit recent modficicări și completări și autoritățile speră că mai mulți copii își vor găsi locul într-o familie, datorită faptului că procesul de adopție a fost simplificat.
Fiecare copil trebuie să aibă o familie
„Locul oricărui copil este în familie şi este de datoria noastră să facem tot posibilul ca tot mai mulţi copii aflaţi în îngrijirea statului să ajungă cât mai repede şi cât mai uşor într-o familie care să îi ocrotească. Asta am încercat să facem prin recentele reglementări – să eliminăm orice etapă administrativă care ar putea îngreuna procesul de adopţie pentru copil şi orice formular care ar putea să pună la încercare speranţa unei familii de a începe cât mai repede procedura de adopţie”, a declarat Gabriela Coman, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).
Ce s-a schimbat în procesul de adopție
- Întregul proces de adopție va dura doar opt luni, faţă de 17 luni cât se aşteaptă acum. De asemenea, atestatul de părinte va fi valabil 2 ani.
- Numărul de zile necesare pentru a evalua familia se reduce de la 120 de zile la 90 de zile.
- Au fost reduse la jumătate a numărului formularelor utilizate în procedura adopției (de la 24 la 13). Au fost simplificate formularele care se mențin. S-a eliminat obligativitatea depunerii recomandărilor de la locul de muncă. Nu trebuie depuse toate documentele necesare soluţionării adopției la momentul cererii.
Citeste continuarea pe libertateapentrufemei.ro
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!