Din ce în ce mai multe școli din România adoptă uniforma școlară. Unii salută inițiativa, dar alții consideră că este o reminiscență ”comunistă”.
Cu toate părerile și opiniile noastre, în școlile occidentale din țările cu o tradiție democratică predomină uniformele. Și elevii sunt mândrii să le poarte. Dar în România, după 25 de ani în care în majoritatea școlilor nu au fost obligatorii, copiii se revoltă. De multe ori, părinții care au prins poate câțiva ani de purtat ”cămașa cu picățele” sau costumul de pionier au asociat libertatea cu faptul că după decembrie 1989 nu s-au mai purtat uniforme școlare.
Uniforma școlară are rol educativ
Psihologul Cristina Ion-Rădulescu observă că uniforma are și un scop educațional: ”îi învață pe elevi că trebuie sa respecte niște reguli. În plus, pe lângă dezavantajul că îngrădește exprimarea a personalității prin vestimentație – așa cum se plâng mulți, pare să prezinte o sumă mare de avantaje. În SUA, s-a observat că în școlile care au adoptat uniforma a scăzut absenteismul. Explicația sociologilor este că elevii sunt mai puțin stresați de cum trebuie să se îmbrace, nu mai sunt copii marginalizați pentru că nu au haine de firmă și nu se îmbracă după ultima modă. Astfel, presiunea pe care o suportau cei cu condiții materiale mai modeste nu mai este atât de puternică.
Uniforma școlară este o pregătire pentru viața profesională
Uniforma îi învață pe elevi să se îmbrace elegant și potrivit împrejurărilor. Majoritatea uniformelor au o eleganță sobră, ceea ce îi pregătește pe copii pentru viața profesională. Există meserii la care este obligatoriu să porți uniformă, iar la majoritatea joburilor trebuie să respecți un anumit cod vestimentar. Faptul că toți elevii sunt îmbrăcați la fel (și, mai ales, decent) poate îmbunătăți concentrarea pe lecții atunci când sunt în clasă și oferă o grijă în minus atunci când pleacă la școală.
Citeste continuarea pe libertateapentrufemei.ro