Top 5 situatii concrete in care ai nevoie de o asigurare de locuinta - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Top 5 situatii concrete in care ai nevoie de o asigurare de locuinta

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Actualitate » Top 5 situatii concrete in care ai nevoie de o asigurare de locuinta
asigurare de locuinta
Credit foto: Imagine de GrumpyBeere de la Pixabay

Asigurarea locuintei este unul dintre primele lucruri pe care ar trebui sa le faci dupa ce ti-ai luat o casa. De ce? Raspunsul este simplu: pentru ca pot aparea evenimente neprevazute care sa-ti tulbure linistea si care sa-ti scoata din buzunar o suma mai mare de bani decat o polita de asigurare facultativa.

Iata care sunt situatiile concrete in care ai nevoie de o asigurare de locuinta.

  1. Fenomene naturale, calamitati, incendii, explozii

Inundatiile sau cutremurele sunt imposibil de prevenit sau de anticipat. Aceste evenimente pun in pericol locuinta, precum si bunurile din ea (mobilier, aparatura, imbracaminte, unelte, alimente etc.). Legislatia in vigoare obliga proprietarii de locuinta sa-si asigure anual casele impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren si inundatiilor. Insa polita obligatorie de asigurare are o raspundere limitata, atat ca acoperire cat si ca suma (maxim 20.000 eur in functie de structura locuintei) si nu acopera si anexele, dependintele, dotarile si utilitatile care nu sunt legate structural de cladirea asigurata, precum si anexele care fac corp comun cu constructia cu destinatie de locuinta dar care nu au destinatie de locuinta: garaje, majazii, soproane, pergole. Polita obligatorie nu asigura bunurile din locuinta. In asigurarea obligatorie nu sunt incluse riscurile de incendiu si explozie ce pot avea un impact major asupra bunurilor. De aceea este utila si asigurarea facultativa.

  1. Furtul prin efractie

Furtul prin efractie sau prin acte de talharie pun, de asemenea, in pericol bunurile. In plus, actiunile rauvoitoare ale unor persoane pot produce distrugeri in locuinta. Acesta este si motivul pentru care o polita de asigurare facultativa a locuintei iti poate fi de folos.

  1. Daune electrice, avarii accidentale

Daca vrei sa ai protejate aparatele electrice sau electronice este recomandata asigurarea pentru cazurile de scurtcircuit, fluctuatii de tensiune, intreruperi in reteaua electrica sau descarcari electrice. Totodata, acoperirea de avarii accidentale la instalatiile de incalzire, canalizare, apa, gaze va protejeaza in caz de avariere sau distrugere bruscă produsă acestor instalaţii ca urmare a unei reglari defectuoase a instalaţiei , defecte de fabricaţie sau greşeli de proiectare precum si in cazul unor erori de montare sau instalare a instalatiilor sau echipamentelor aflate in imobilul asigurat.

  1. Caderea de corpuri pe locuinta asigurata

In aceasta categorie intra asigurarea cladirilor in cazuri de: cadere a aparatelor de zbor (aeronave si vehicule spatiale), a unor parti ale acestora sau a obiectelor transportate sau impactul cu acestea, caderea accidentala a unor corpuri din exterior.

Locuintele pot fi asigurate si pentru: izbirea din exterior de catre autovehicule, altele decat cele apartinand asiguratului sau date in folosinta acestuia, a cladirii asigurate sau in incinta careia se gasesc bunurile asigurate sau direct a bunurilor asigurate aflate sub cerul liber, avalansa de zapada, unda de soc provocata de avioane (boom sonic).

  1. Fenomene atmosferice

Locuintele mai pot fi asigurate impotriva fenomentelor meteo: furtuna, uragan, vijelie, tornada, ploaie torentiala, grindina, greutatea stratului de zapada/gheata etc.

De asemenea, mai pot fi asigurate locuintele si impotriva: spargerii accidentale a conductelor, rezervoarelor, robinetelor, refularii apei de conducte, inundatiei provenind de la apartamentele situate la etajele superioare sau de pe acelasi etaj, distrugerilor provocate de animale, etc.

Ce trebuie sa faci inainte de a incheia o asigurare de locuinta

Inainte de a alege compania la care vei incheia asigurarea de locuinta, cere detalii de la mai multe companii, caci politele facultative, precum si riscurile acoperite de acestea, difera, in ciuda faptului ca denumirile produselor de asigurare pot fi asemanatoare.

Un alt aspect pe care trebuie sa-l studiezi este promptitudinea cu care o companie isi despagubeste clientii.

O șansă în plus, un viitor mai bun pentru copii.

Împreună cu Allianz-Țiriac, susținem mamele și copiii de la SOS Satele Copiilor România. Află mai multe >>  

 

Imagine de GrumpyBeere de la Pixabay

Data articol: 11/03/2016