In caz de conflict, nu exista o singura metoda de rezolvare, ci avem de facut o alegere intre mai multe variante precum negociere directa, mediere ori proces in instanta. De la conflicte in familie, la dispune la locul de munca si pana la conflicte civile ori comerciale, partile pot decide cum doresc sa-si rezolve situatia.
Iata top 4 motive pentru care medierea conflictelor e cea mai buna solutie
1. Flexibilitatea
Medierea are un caracter informal ceea ce îi oferă foarte mulță flexibilitate în modul de desfășurare, program, loc, timp. Părțile decid împreună cu mediatorul când și unde are loc medierea și convin asupra programului și desfășurării (întâlniri fată în față, convorbiri telefonice, comunicare prin mail, videoconferințe). Medierea poate fi realizată la orice oră și în orice zi, mediatorul ținând cont de programul părților, motiv pentru care nu va impune un termen la care părțile trebuie să fie prezente, cum se întâmplă într-un proces.
2. Prezența terțului specialist
În ciuda caracterului informal, medierea are autoritate ce este conferită de prezența mediatorului, adica a unui terț specializat în rezolvarea de conflicte. Aici este marea diferență față de o negociere directă căreia îi lipsește implicarea unui lider neutru și imparțial. De multe ori, părțile însoțite de avocați încearcă o negociere înainte de un proces sau chiar în timpul acestuia. Șansele reușitei în cadrul unei medieri cresc considerabil față de o simplă negociere deoarece într-o mediere părțile au garanția că procedura este condusă în mod neutru și imparțial și un blocaj nu înseamnă finalul discuțiilor deoarece mediatorul intervine pentru a lucra cu acest obstacole.
Citeste si TOP 4 avantaje ale medierii
3. Păstrarea puterii de decizie
Tot ce se întâmplă în mediere se face cu acordul părților tocmai de aceea medierea este o procedură ce ține de voința părților. Începând de la intrarea în mediere și până la soluția la care se ajunge, nimic nu este impus în mediere. La orice blocaj intervine mediatorul care caută să înțeleagă de ce nu se poate avansa în găsirea unei soluții comune, discutând cu fiecare parte. Și astfel depășind obstacol după obsatcol, părțile se îndreaptă spre ajungerea la o soluție care se va transforma într-un Acord doar în momentul în care părțile implicate în mediere ajung la un consens.
4. Menținerea unor relații civilizate
Spre deosebire de o negociere unde părțile pot ajunge chiar să amplifice conflictul neavând suportul unui specialist în soluționarea de conflicte și, mai ales, spre deosebire de instanța de judecată unde părțile ajung să-și compromită total relația, medierea are marele avantaj că menține discuțiile la nivel civilizat. Atunci când tensiunea este prea mare, mediatorul poate prelua conducerea discuțiilor comunicând, pe rând, cu fiecare parte, și astfel se creează posibilitatea ca mesajul să ajungă clar și corect de la o parte la alta fără a fi disturbat de emoțiile negative inerente unui conflict. În acest fel, relația dintre cei aflați într-o dispută are șanse să nu fie distrusă, ba chiar să renască.
Te mai poate interesa Medierea in caz de divort
Concluzie
Medierea conflictelor este metoda potrivită pentru cei care nu-și doresc să-și piardă timpul prin instanțe ani de zile pentru a ajunge la o soluție care poate nici nu le va fi favorabilă, pentru cei ce țin la intimitatea lor sau la renumele lor, pentru cei ce-și doresc un cadru relaxat, fără “spectatori”, în care să se simtă confortabil și în siguranță, unde discuțiile sunt confidențiale, dar care-și doresc și o anumită autoritate a procedurii în care cuvântul lor contează inclusiv în luarea deciziei finale. Medierea este, în același timp, adecvată pentru cei ce nu-și doresc să cheltuiască tot ce au pentru a-și demonstra dreptatea, ținând la liniștea lor și la calitatea vieții lor, urmărind păstrarea de relații civilizate în viața lor, în ciuda conflictelor prin care sunt nevoiți să treacă.
Te poate interesa si Medierea conflictelor dintre angajat si angajator
Autor: Mediator Dana Barbu
office@db-mediators.ro
Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay