Teoretic e gratuit. Practic e pe banii bolnavului. Cum fac medicii bani de pe urma tomografiilor „gratuite”
În vreme ce Casa Naţională de Asigurări de Sănătate garantează că o tomografie se face fără bani, cele mai multe spitale au preferat să lase firmele private să facă aceste investigaţii. Sau, pur şi simplu, ţin aparatele stricate şi trimit bolnavii la privat. Aşa că tomografia gratuită costă, iar pacienţii care plătesc asigurări de sănătate mai deschid o dată portofelul.
O tomografie este crucială pentru stabilirea unui diagnostic corect. Medicul care îi refuză pacientului investigaţia pentru că banii sunt pe primul loc, face comerţ, de fapt, cu sănătatea şi viaţa celor pe care a jurat să-i salveze, să-i ajute.
Legea pare clară, dar practica arată că medicii şi firmele private o interpretează după bunul plac.
Sistemul e simplu. La început de an, Casa de Asigurări negociează tarifele cu furnizorii de servicii medicale. La final, stabileşte cât costă fiecare tip de tomografie. Şi preţul acesta e dat de Casă, integral, celui care realizează investigaţia. Numai că spitalele şi firmele private sunt libere ulterior să ceară de la pacient orice tarif doresc.
Astfel, o tomografie gratuită ajunge să coste. Cei care fac tomografiile cu substanţă de contrast au mai găsit o metodă de a „ciupi” nişte bani. Dacă faci investigaţii pentru mai multe părţi ale corpului, folosesc un singur tub de substanţă, dar decontează pentru fiecare dintre analize.
CITESTE CONTINUAREA PE ANTENA3.
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!