Sindromul Barbie, o pasiune bolnavă a fetelor de a se deghiza în clone ale păpuşilor celebre - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Sindromul Barbie, o pasiune bolnavă a fetelor de a se deghiza în clone ale păpuşilor celebre

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Actualitate » Sindromul Barbie, o pasiune bolnavă a fetelor de a se deghiza în clone ale păpuşilor celebre

Cea mai recentă „nebunie” pe Internet este cea a galeriilor foto cu fetiţe încă adolescente care se îmbracă şi se machiază perfect, reproducând imaginea unor păpuşi celebre, în special pe cea a consacratei Barbie. Dakota Rose, cunoscută deja de către fanii ei de pe Internet ca „vedetă” cu numele de Kota Koti, a primit cele mai multe vizite şi aprecieri pentru „clona perfectă” perfectă a celebrei păpuşi Barbie.
Cu ochii ei albaştri, larg deschişi, cu buzele perfect conturate ca un „arc al lui Cupidon” şi cu o faţă de porţelan din cel mai fin, Kota Koti se bucură deja de o audienţă globală, deşi în majoritatea înregistrărilor video pe care le postează pe YouTube, fetiţa rămâne tăcută, în timp ce pe bandă apar scrise sfaturile ei despre cum trebuie să aplici produsele cosmetice, cum să te coafezi sau cum să te îmbraci ca să arăţi după ultima modă. „De obicei, aplic ceva luminos. O să port numai asta la club, la un eveniment de seară”, scrie în banda filmuleţului său de 6 minute, în care ea dă sfaturi despre machiajul de seară.

 

Kota Koti este extrem de populară în Asia. Stilul ei pare inspirat din cultura japoneză, în care ochii mari şi bine conturaţi şi părul lung şi întins perfect sunt trăsăturile-cheie ale frumuseţii. Nu se ştie însă ce vârstă ar putea avea Dakota. Unii cred că ar putea avea chiar între 16 şi 18, iar alţii cred că ar fi mult mai mică şi se crede că ar fi de pe coasta de vest a Statelor Unite.
Dar în ciuda succesului ei, unii dintre cei care i-au vizionat înregistrările au avertizat că această atitudine ar putea încuraja sexualizarea copiilor. „Există un risc foarte mare ca fetiţele săm fie influenţate” de Dakota, scrie o publicaţie online din Bolivia, Opinion.com.bo, citat de Daily Mail.
Citeşte articolul întreg, pe www.rtv.net

 

Credit foto: m24digital.com

Data articol: 04/04/2012