Mamele care se întorc la locul de muncă înainte de finalizarea concediului maternal ar putea avea asigurată înscrierea copilului la creşă.
O iniţiativă legislativă depusă în Parlament vizează modificarea Legii Creşelor, astfel încât mamele care nu îşi duc până la capăt perioada de întrerupere a muncii să beneficieze de prioritate în listele de aşteptare întocmite de unităţile preşcolare.
Proiectul aparţine deputatului PSD Andrei Sava şi se referă la copiii cu vârsta de maximum 2 ani, distribuirea urmând să se facă în conformitate cu locurile aprobate. Drept urmare, mamele care preferă să se întoarcă la locul de muncă înainte de finalizarea concediului maternal, vor fi scutite de procedura standard care presupune de cele mai multe ori o lungă perioadă de aşteptare.