Shop
Ultimele 100 de articole

Petarde, pocnitori, artificii – tentațiile periculoase ale sărbătorilor. Cum acorzi primul ajutor

29 decembrie 2015, , Vizualizări:
artificii
Perioada sărbătorilor de iarnă aduce cu sine, în mod inevitabil, o serie de incidente legate de folosirea materialelor pirotehnice. Artificiile, petardele sau pocnitorile sunt nelipsite din casele românilor în timpul sărbătorilor de iarnă.
Deși legislația privind vânzarea și folosirea pocnitorilor, petardelor și a întregii game de obiecte artizanale și de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice s-a schimbat în ultimii ani, devenind dură, tentații și tentative au existat dintotdeauna și vor mai exista. Practic, persoanele fizice nu mai au dreptul să folosească legal decât steluțe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minisori, inele de foc și sateliți. Sunt interzise cu desăvârșire orice obiecte care produc zgomot. Mai importantă decât scoaterea în afara legii a petardelor și pocnitorilor este însă pedeapsa prevăzută pentru încălcarea legii.
(…)
Pericolul major pe care legea încearcă să îl evite prin interzicerea acestor materiale sunt accidentele provocate de folosirea în mod necorespunzător a acestor „obiecte de distracție”. Folosind materiale pirotehnice vă expuneți unui risc foarte mare, urmările putând fi grave și foarte grave, de la arsuri, până la afectarea iremediabilă a unor organe, mai ales la de la nivelul feței: ochi, urechi, etc.
În cea mai mare parte articolele pirotehnice sunt introduse în ţară din ţările vecine Bulgaria, Ungaria, sau chiar din Spania şi Italia, acolo unde legislaţia este mai permisivă.
ATENŢIE! Dacă vreţi să folosiţi astfel de materiale pirotehnice, evitaţi să le aruncaţi în zone aglomerate sau spaţii închise. Alegeţi spații deschise, deloc aglomerate şi aveţi grijă să nu le aruncaţi în apropierea altor persoane pe care le puteţi răni. De asemenea, dacă aţi aprins o petardă, nu o lăsaţi să explodeze când o ţineţi în mână. Poate provoca arsuri grave!
Dacă o persoană a fost rănită de un astfel de material pirotehnic, sunaţi la 112!

Află pe ANTENA SATELOR cum poți acorda primul ajutor pentru rănile provocate de petarde și alte materiale pirotehnice

Cuvinte cheie: , ,

seo
Gradinita
Blossom Salon
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro. Citeste politica de confidentialitate.