Pensia anticipată. Ce trebuie să știi dacă vrei să ieși mai devreme - Pagina 2 din 3 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 15 ani pentru voi

Pensia anticipată. Ce trebuie să știi dacă vrei să ieși mai devreme

Pensia anticipată
Autor: Redacția Sfatulparintilor.ro , Credit foto: ID 59953031 © Arne9001 | Dreamstime.com

Stagiile de cotizare realizate în sisteme neintegrate sistemului public;

Perioadele asimilate stagiului de cotizare în care o persoană:

  • a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvenţă ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare iniţială, cu condiţia absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licenţă, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz;
  • a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;
  • a beneficiat de indemnizații de asigurări sociale acordate potrivit legii în intervalul  1 aprilie 2001-1 ianuarie 2006 (concediu pentru incapacitate temporară de muncă, și concediu pentru creşterea copilului,  prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, indemnizaţie pentru maternitate);
  • a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale;

Cum sa faci bani: 9 obiceiuri financiare care te pot imbogati

Perioade necontributive:

o Vechimea în muncă acordată conform Decretului-Lege nr. 118 /1990 (stramutare, deportat, privat de libertate, prizonier);

o Stagiul suplimentar la vechimea în muncă acordat conform Decretului-Lege nr. 118 /1990;

o Sporul acordat conform Decretului nr. 112/1965 (pentru țările cu climă greu de suportat);

o Perioada de șomaj realizată anterior datei de 1 aprilie 2001;

o Perioada recunoscută în baza Decret Lege nr. 51/1990 privind vechimea în muncă a soţiei salariate care îşi urmează soţul trimis în misiune permanentă în străinătate;

o Sporul acordat pentru perioadele de activitate desfășurată în grupe superioare de muncă/condiții speciale de muncă/condiții deosebite de muncă;

o Perioada în care o persoană a  beneficiat de venit de completare/plăți compensatorii, după data de 1 aprilie 2001- considerată condiție normal de muncă;

o Alte perioade care au constituit vechime în muncă conform altor actele normative, pentru care nu s-a datorat CAS (ex. șomaj tehnic).

!!! Stagiul de cotizare de până la 5 ani, realizat peste stagiul complet de cotizare contributiv, cuprinde:

  • perioade de stagiu de cotizare contributiv;
  • perioadele asimilate stagiului de cotizare;
  • perioadele necontributive recunoscute ca stagii de cotizare, conform legii;

!!! Reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută la această categorie de pensie NU se cumulează cu nicio altă reducere reglementată de legea cadru sau de alte acte normative.

Citeste continuarea: 1 2 3

Cuvinte cheie:
Data articol: 09/06/2025