Paștele Blajinilor 2026: Ziua în care cerurile se deschid pentru cei plecați. Ce trebuie să dai de pomană. Rugăciune puternică pentru această zi
Tradiții de Paștele Blajinilor. Ce se dă de pomană
1. Se merge la cimitir
Oamenii merg la mormintele rudelor, le curăță, le îngrijesc și le împodobesc cu flori.
2. Se aprind lumânări și tămâie
Acest gest este făcut în semn de pomenire, respect și rugăciune pentru cei adormiți.
3. Se face rugăciune și, unde este obiceiul, parastas
Preoții oficiază slujbe la morminte sau în cimitir, iar familiile se roagă pentru odihna sufletelor celor plecați.
4. Se dau de pomană bucate pascale
Cel mai des se împart ouă roșii, cozonac, pască, colivă, vin, colaci, fructe sau dulciuri. În multe locuri, darurile sunt oferite după ce au fost binecuvântate.
5. În unele zone, masa de pomenire se face lângă morminte sau lângă biserică
Este un mod simbolic prin care cei vii își arată iubirea și nu-i uită pe cei adormiți.
6. În unele părți se lasă firimituri sau câteva picături de vin pe pământ
În credința populară, acest gest simbolizează partea oferită sufletelor celor adormiți.
7. În unele zone se aruncă pe apă coji de ouă roșii
Este un obicei vechi prin care, simbolic, li se vestește blajinilor Învierea.
🌅 Rugăciuni puternice de dimineață pentru lumină, pace și binecuvântări în viața ta
Rugăciune pentru Paștele Blajinilor
Doamne, Iisuse Hristoase, odihnește în pace sufletele celor adormiți din neamul nostru, ale părinților, bunicilor, rudelor și ale tuturor celor dragi nouă. Iartă-le greșelile cele de voie și cele fără de voie și așază-i în loc luminat, în loc de verdeață, în loc de odihnă, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin. Primește, Doamne, rugăciunea noastră și pomana adusă astăzi pentru ei, ca semn al iubirii și al pomenirii noastre. Dă-ne și nouă pace în suflet, credință statornică și nădejde în Înviere. Amin.
Ce le putem spune copiilor despre Paștele Blajinilor
Pentru părinți, această zi poate fi și o lecție foarte frumoasă pentru copii. Li se poate explica simplu că mergem la cimitir nu pentru că ne este frică, ci pentru că iubirea nu se oprește odată cu moartea. Îi pomenim pe bunici, pe străbunici, pe cei dragi, ne rugăm pentru ei și învățăm să păstrăm vie recunoștința. Un copil care vede o familie rugându-se liniștit, fără agitație și fără gesturi teatrale, va înțelege mult mai bine sensul creștin al acestei zile decât din orice explicație complicată.
Surse: Basilica, Doxologia, CreștinOrtodox.
ID 23682620 © Marian Mocanu | Dreamstime.com
Citeste continuarea: 1 2
