Se spune că gemenii ştiu de prezenţa celuilat încă din perioada petrecută în burtica mamei. Dacă unii dintre gemeni se bat în acest răstimp şi cresc să devină firi total opuse, alţii sunt surprinşi chiar la ecografi îmbrăţişându-se sau ţinându-se de mână.
M-am gandit, pentru astazi, la un fel principal si un desert usor, dar senzational de parfumat si aromat! Mai exact, pulpe la cuptor cu lamaie si compot de mere aromat.
Părinţii ar putea avea în curând o zi liberă plătită pe an pentru îngrijirea sănătăţii copiilor, dacă o iniţiativă legislativă propusă de mai mulţi parlamentari USL va fi votată în Parlamenent. Proiectul prevede ca în cazul părinţilor cu cel puţin trei copii numărul liberelor plătite să crească la două, scrie RomâniaTV.NET.
Un blogger a avut o revelaţie: se pare că majoritatea oamenilor mănâncă în mod greşit un măr. Prin urmare, tânărul s-a decis să îi înveţe pe oameni cum se consumă în mod corect acest fruct.
Pentru azi m-am decis sa va ofer una dintre retetele mele preferate. E delicioasa, minunata, si merge splendid in acest anotimp. In plus, ea e perfecta intr-o zi de post, cand o jumatate a ei poate fi consumata de membri familiei care se decid sa tina post, iar cealalta jumatate poate fi mancata de restul. Este vorba despre ciolan afumat la cuptor, in bere, si fasole batuta cu muraturi.
Revoltaţi că elevii trebuie să poarte uniforme la şcoală, părinţii ajung uneori să facă declaraţii uluitoare! Un medic din Roman, tatăl a doi copii, susţine că uniforma duce la infertilitate atât la băieţi, cât şi la fete, potrivit România TV. El spune că purtarea aceloraşi haine zi de zi îi afectează pe copii.
Pentru ca ne apropiem cu pasi repezi de iarnă, unul din subiectele des întâlnite în gospodării este „cum să pui conserve pentru toamnă?”. Dr. Menci are reţete sănătoase şi gustoase.
Dragi prieteni, v-am pregatit, pentru astazi, doua feluri de mancare usoare, dar pe care le puteti combina si manca impreuna, daca doriti, si am si o idee de desert minunata, care va va incanta din cale-afara – cel putin asta este dorinta mea: Conopida cu unt si pesmet, piept de pui la gratar cu ulei de masline, mascarpone cu fructe.
Cursurile anului de învăţământ 2013-2014 au început pe 16 septembrie şi se vor încheia în 20 iunie, semestrele şcolare vor fi împărţite în mod egal, vacanţa intersemestrială va fi între 1 şi 9 februarie, iar pentru prima dată elevii vor avea liber şi a treia zi de Paşti, potrivit proiectului MEN.
Cel mai curat spital din Europa se afla în România, la Brașov. Poate părea o frază desprinsă dintr-un roman SF, dar nu este decât purul adevar. Meritul pentru premiul oferit spitalului Sf. Constantin din partea Organizației Mondiale a Sănătății îi revine echipei conduse de doctorul Andreea Moldovan.
Termenii de „etichetă” şi „faux pas” vin din limba franceză, şi dacă nu vrei să comiţi chiar tu un mare „faux pas” ar fi bine să ştii câteva reguli de bune maniere atunci când mergi în Franţa, scrie RomâniaTV.NET.
Magazinele de jucarii au oferte care mai de care mai imbietoare, care ii fac chiar si pe adulti sa redevina pentru un moment copii. Stii insa care dintre ele sunt sigure pentru bebelusul tau? Cum jucariile au un rol important in dezvoltarea celor mici, trebuie sa ai intotdeauna grija ce anume ii cumperi si cum il inveti sa se joace, ca sa eviti potentialele pericole.
Incepand de astazi, Reteteletale.ro are un nou colaborator. In fiecare zi, specialistul nostru culinar, cunoscut sub pseudonimul Gospodina Corporatista, iti va recomanda idei pentru o masa savuroasa si sanatoasa pentru tine si familia ta.
Doi experţi germani în boli infecţioase au avertizat vineri, în revista medicală britanică The Lancet, că reapariţia poliomielitei în Siria ar putea ameninţa atât ţările vecine, cât şi Europa.
Probabil si tu traiesti cu impresia ca, daca vrei sa te hranesti sanatos, trebuie sa cheltuiesti o groaza de bani. De cele mai multe ori, acest lucru este adevarat, insa exista alimente naturale si sanatoase care nu costa foarte mult.
Magazinele cheltuie milioane de dolarii anual pe diverse studii prin care cerceteaza comportamentul si tendintele consumatorilor. Iar acestia sunt bani care se intorc inzecit de vreme ce managerii supermarketurilor folosesc rezultatele pentru a-i face pe consumatori sa cheltuie mai mult decat au nevoie.
Organismul uman este mai impresionant decat iti poti imagina. Desi adesea ne gandim la cat este de fragil, corpul nostru e un adevarat miracol!
Cum sarbatoarea americanilor – Halloweeen – a prins si la noi, iata un top cei mai sexy vampiri de la Hollywood.
În dimineaţa zilei de duminică, 27 octombrie, se va trece de la ora de vară la ora legală oficială standard, denumită de mulţi şi drept „ora de iarnă”.
Scooby-Doo, indragitul catel investigator, va sosi la Bucuresti in 2014 pentru a le arata tuturor copiilor aventurile sale din toridul si indepartatul Egipt. Scooby va fi insotit de toti prietenii sai, Fred, Velma, Daphne si Shaggy, in incercarea de a dezvalui secretul piramidei faraonului Hatcepsut.