L-ați urmărit în „Sărmana Maria” și a trăit o frumoasă poveste de iubire cu Thalia! Iată cum arată Fernando Colunga la 51 de ani
Celebrul actor Fernando Colunga Olivares a frânt inimile a milioane de femei, în cele mai de succes telenovele din întreaga lume. A jucat roluri de excepție, alături de cele mai frumoase actrițe, iar povestea lor de iubire s-a mutat și dincolo de ecrane.
Starul a putut fi urmărit în „Maria Mercedes”, „Marimar”, „Sărmana Maria”, „Esmeralda”, „Amor Real”, „Uzurpadoarea” , „Stăpâna” si multe altele, în care femeile îl urmăreau cu sufletul la gură și suspinau de câte ori îl vedea. El a jucat alături de cele mai frumoase şi mai talentate actrițe precum Thalía, Lucero, Edith Gonzalez, Angelica Riveram Adela Noriega, Aracely Arambula, Susana Gonzalez, Leticia Calderon, Silvia Navarro şi Gabriela Spanic, reușind să facă și cuceriri pe bandă rulantă.
S-a iubit cu Thalia și cu Gabriela Spanic
Primul lui rol principal într-o telenovelă, a fost în „Maria Mercedes”,urmând apoi „Marimar” și „Sărmana Maria”, toate alături de frumoasa Thalia. Chimia dintre cei doi a fost atât de puternică încât ei au trăit o frumoasă poveste de dragoste și în viața reală. Succesul acestei trilogi i-a adus apoi numeroase oferte. După relația cu Thalia, Fernando a avut o aventură și cu Gabriela Spanic, dar și cu cu Aracely Arambula, partenera sa din „Îmbrăţişări pătimaşe” (2000) şi cu Blanca Soto, cu care a făcut pereche în „Îţi ordon să mă iubeşti” (2012).
Citeste continuarea pe libertateapentrufemei.ro
RETROGRADUL lui MERCUR din 25 NOIEMBRIE poate AGITA aceste 3 ZODII
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025