O testoasa draguta
Iti trebuie un costum de trening de culoare verde, cu sau fara gluga, doua bucati de carton de culoare verde sau maro deschis, foarfece, vopsea sau markere groase si adeziv. Taie o bucata de carton sub forma unei cochilii ovale. Deseneaza cateva cercuri pe cochilia astfel obtinuta. Accentueaza conturul cercurilor cu vopsea ori markere. Taie doua fasii lungi si groase din a doua bucata de carton. Cu ajutorul adezivului, ataseaza aceste fasii la capatul de deasupra al cochiliei, in asa fel incat ele sa devina un fel de bretele, dupa care lipeste-le in partea de jos a cochiliei. Ai grija sa lasi destul spatiu pentru ca micutul tau sa incapa confortabil in cochilie, in asa fel incat bretelele sa nu se rupa cand ii e lumea mai draga!
Un catelus adorabil
Pentru acest costum ai nevoie de un hanorac maro, alb, negru sau gri, cateva cercuri din panza intr-o culoare care sa contrasteze cu cea a hanoracului, doua fasii de panza de culoarea hanoracului, foarfece, banda adeziva dubla, doua perechi de ciorapi de culoarea hanoracului, precum si, optional, o curelusa pentru catei sau o curea taiata la marimea acesteia. Folosind bucati mici de banda adeziva dubla, ataseaza cercurile din panza pe hanorac, in diferite zone. Taie doua urechiuse dintr-o bucata de panza si coase-le pe gluga. Taie o coada lunga din a doua bucata de panza si ataseaz-o la spatele pantalonilor cu ajutorul unui ac de siguranta. Pune-i copilului o pereche de ciorapi in picioare, iar cealalta – pe maini. La final, ii poti pune la gat o curelusa pentru caini sau o curea normala, dar modificata, pentru a parea o curelusa pentru animalute. Poti folosi aceste sfaturi si pentru a-i face micutului un costum de pisica, dar ajutandu-te si de machiaj, prin desenarea unor mustati specifice, precum si prin renuntarea la curelusa.
Copiii iubesc dragonii!
Ai nevoie de un hanorac de culoare verde, panza de culoare rosie, albastra, mov, galbena si portocalie, pungi de plastic sau vatelina, o bucata lunga de panza verde si adeziv. Din bucatile de panza rosie, albastra, mov si portocalie taie niste solzi triunghiulari. Lipeste-i apoi pe partea din fata a hanoracului, sub forma unei platose din solzi. Din bucata galbena de panza, taie cateva triunghiuri mari, ruleaza-le sub forma de conuri si lipeste-le in aceasta pozitie. Lasa-le cateva minute, pentru ca adezivul sa se usuce. Pune in interiorul conurilor pungi de plastic sau vatelina, iar, apoi, lipeste-le pe spatele hanoracului, de sus in jos, pe zona din mijloc, in asa fel incat sa semene cu niste tepi. Confectioneaza versiuni mai mici ale conurilor galbene pentru a le putea pune pe gluga. Adauga o coada mare si ascutita, ce poate fi facuta dintr-o bucata lunga de panza. La final, coase-o la spatele pantalonilor sau la baza hanoracului.
Pe langa aceste costumase, exista nenumarate posibilitati pe care le poti adopta, fara a te teme ca vei fi nevoita sa mergi din magazin in magazin ca sa-i gasesti un costum micutului tau. Este nevoie doar de cateva materiale si putina imaginatie pentru a face un astfel de costum!
Autor: Alexandra NEDELCU
Citeste continuarea: 1 2
RETROGRADUL lui MERCUR din 25 NOIEMBRIE poate AGITA aceste 3 ZODII
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025