Foarte mulţi bani din veniturile noastre merg către mâncare. O dată pe lună (teoretic) sau o dată pe săptămână, mergem în hipermarketuri pentru a ne face aprovizionarea.
Cu toate că am făcut de acasă o listă cu produsele necesare, când ne vine rândul să plătim, ne trezim că am pus în coş multe produse la care nici nu ne gândisem, şi de care nu aveam atât de multă nevoie.
Totul face parte din strategia hipermarketurilor de a vinde cât mai mult. Şi iată că funcţionează.
V-aţi întrebat de ce la intrare sunt poziţionate standuri care parcă „îţi deschid pofta de cumpărături”? Fie că vorbim de produse alimentare – de regulă, în spatele standurilor vedem cuptoare în care se face pâine sau prăjituri proaspete (al căror miros este irezistibil) – sau produse electrocasnice, care ne determină să ne facem calcule (putem să cumpărăm respectivul obiect în rate) – toate acestea ne deschid apetitul pentru cumpărături.
Vi s-a întâmplat să străbateţi tot magazinul pentru a găsi produsul dorit? Ei bine, şi asta este o strategie. Trebuie să parcurgeţi toate rafturile înainte de a cumpăra ce ai pe listă, dar, de cele mai multe ori, se întâmplă să vezi şi alte lucruri – de care nu ai neapărată nevoie, dar pe care să le cumperi.
Citeste continuarea pe Antena3.