Îmi amintesc momentul când am ieșit prima oară la plimbare cu bebe în cărucior. Emoționant! Era luna lui iulie, era dimineață, puțină răcoare, bebe scâncea fericită, cerul era senin, eu relaxată, totul perfect! Până am ajuns în parc …
Da, ați citit bine titlul: urăsc să mă duc cu copilul în parc. Anya are acum 8 ani și în fiecare an al vieții ei am avut adevărate stări de disconfort, de nervozitate și chiar și atacuri de panică la ieșirile în parc. Da, mai știu și că una dintre bifele obligatorii ale unui parenting cu adevărat responsabil în vremurile noastre este să duci copilul cât mai des în parc. Îmi asum că de ceva vreme nu bifez eu asta, ci soțul meu. Îmi amintesc și că, la un moment dat, mama mea, în primii 2 ani de viață ai Anyei, a exclamat exasperată că ea nu își amintește să ne fi scos pe noi (adică eu și sora mea) atât de des în parc.
Și acum vor urma explicațiile … un soi de ghid pe vârste, care nu este aici să mă justifice, că m-am împăcat demult cu relația mea defectuoasă cu ieșirile în parc. Este aici ca să caut printre voi mămici care rezonează cu mine dar și să ofer un tablou al viitorului pentru mămicile aflate la început de drum, care, ca și mine, se simt rușinate că au astfel de sentimente cu privire la această activitate. Primul an: de-a v-ați ascunselea! Cum spuneam mai sus, prima mea ieșire cu copilul în parc se întâmpla în iulie 2011. Tot atunci am avut și primul meu atac de panică. Nu sunt deloc genul panicos, însă când vezi cum buzele unei băbuțe (drăguță, de altfel) se îndreaptă spre mânuța bebelușului tău de o săptămână… o cam iei razna! Da, am un bebeluș drăgălaș, dar nu e de pupat, de atins, de respirat în fața lui! Stai naibii deoparte! În următoarele zile am întâlnit mame care mă judecau pentru că nu alăptam și îi dădeam bebelușului biberonul, care, fără nicio jenă, îmi spuneau asta în față.
It’s my fucking business!
Am întâlnit bărbați care se așezau pe bancă lângă mine și cărucior și își aprindeau relaxați o țigară. Am întâlnit părinți care își lăsau copiii să arunce cu diverse jucării în cărucior, bunici care credeau că este normal să le las nepoții să împingă căruciorul ca să simuleze o mașină de curse. Așa că după o lună de activat în parc, am decis să mă ascund. Evitam toate zonele aglomerate și mă retrăgeam citind o carte cât bebe dormea. Apoi, când a mai crescut puțin, încercam să mă duc în parc în orele în care nu era aglomerat, și, dacă, începea să se aglomereze mă plimbam cât mai mult.
| Citește continuarea pe Qbebe: http://bit.ly/2KILxWz |
