Folia de copt sau folia de aluminiu sunt excelente să depozitezi la rece brânzeturile și să le păstrezi proaspete mai mult timp. Iată câteva sfaturi care te ajută să păstrezi brânza mai mult timp și urmărește clipul nostru!
Dacă vrei să păstrezi brânza grasă în condiții optime la frigider, cel mai bine este să o tai în bucăți potrivite și să o învelești în folie de aluminiu. Această folie va împiedica dezvoltarea bacteriilor și implicit a mucegaiului. Cașcavalul sau telemeaua sărată și grasă pot sta proaspete la frigider, în folie de aluminiu, aproximativ o lună.
Este bine să păstrezi brânza la congelator în folie de copt
Telemeaua, fiind o brânză foarte sărată, poate fi depozitată pe termen lung și în congelator, dar neapărat scursă bine de zer și învelită în folie de copt sau folie cerată. Taie bucăți potrivite, atât cât mănânci în câteva zile și apoi pune fiecare bucată învelită în folie în pungi alimentare. După dezghețare, trebuie ținută în lapte dulce, să își recapete gustul bun.
Saramura, cea mai sigură metodă pentru brânza dulce
Cașul proaspăt rezistă destul de puțin timp în frigider și mucegăiește în câteva zile, dacă nu este păstrat în condiții optime. De aceea, este mai bine să îl tai în felii groase și să îl pui într-un borcan cu saramură.
Poți face singură saramura din 100 g de sare la 500 ml de apă, care se fierbe până se topește sarea și se toarnă apoi rece peste brânza din borcan.
Citeste continuarea pe libertateapentrufemei.ro