Micuțul
tău crește înaintea ochilor tăi și, pe măsură ce se mărește, te
gândești din ce în ce mai mult la viitorul său. Indiferent de cariera pe
care o va alege, tu speri probabil să demonstreze calități de lider,
atât în anii de școală, cât și în viața de adult. Abilitățile de lider
pot face diferența între copilul care urmează orbește voința majorității
și cel care ascultă de propriile principii și convingeri. Părinții sunt
cei care îi pot învăța pe copiii lor să devină lideri, chiar dacă unele
tendințe de a conduce sunt prezente încă „din fașă”.
Chiar
dacă toți părinții își doresc ca odraslele lor să devină lideri, acest
lucru nu se întâmplă peste noapte și necesită multă practică, efort și
răbdare. Nu ne putem aștepta ca, dintr-o dată, copilul nostru să preia
conducerea în grupuri și să devină o inspirație pentru colegii și
prietenii săi. Noi suntem cei care trebuie să transformăm aceste vise în
realitate. Pentru aceasta trebuie să avem, desigur, un material
potrivit cu care să lucrăm, dar este nevoie și de acțiuni concrete din
partea noastră. Într-o lume extrem de competitivă, părinții modelează
abilitățile de lider ale copilului, prin toate lucrurile pe care cei
mici le învață zi de zi de la noi. Dacă vrem să facem un adevărat lider
din copilul nostru, trebuie să-l învățăm câteva aspecte esențiale.Citește continuarea pe Qbebe: http://bit.ly/2TKwlyg
Dacă ți-a plăcut articolul și crezi că cineva poate beneficia de informatiile din el, te invităm să ne dai like și share. Îți mulțumim!
Urmărește Sfatulparintilor.ro și pe Facebook și GoogleNews!
Redactor-Șef Sfatul Părinților - Jurnalist, cu 30 de ani experienta in presa scrisa si online, comunicare si social-media. Pasionata de dezvoltare personala, astrologie, spiritualitate. Mii de articole scrise pentru sfatulparintilor.ro, din anul 2011, in domenii diverse: sarcina, bebelusi, parenting, sanatate, alimentatie, familie, timp liber, astrologie, lifestyle, retete, relatii si cuplu.