Credincioşii catolici vor sărbători, anul acesta, Paştele pe data de 8 aprilie, cu o săptămână mai devreme decât ortodocşii. Învierea Domnului este marcată de obiceiuri străvechi, cum ar fi stropitul, înnoirea hainelor, pregătirea bucatelor (cozonaci, mâncăruri din carne de miel, vopsitul ouălor).
Pregătirea pentru Paşte începe la credincioşii catolici cu Postul Paştilor, care este rânduit pentru curăţirea sufletului prin rugăciune, spovedanie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine.
O dată la câţiva ani, Paştele catolic şi ortodox este sărbătorit împreună, pentru că cele două mari Biserici calculează data Învierii lui Isus după doua calendare diferite. Data Paştelui diferă din anul 1582, când Biserica romano-catolică a trecut la calendarul gregorian, iar Biserica ortodoxă a rămas după calendarul iulian.
În vreme ce ortodocşii ţin post şapte săptămâni, catolicii ţin post patru-cinci săptămâni, iar aceasta presupune evitarea numai a preparatelor din carne.
În Saptamana Mare, catolicii au propriul lor ritual. La slujba religioasă, participarea este obligatorie. Se cânta imnuri, se pun întrebări şi se citesc pasaje din Biblie. La sfârşit, participanţii sunt împărtăşiţi cu ostie (pâine nedospită) şi se practica „procesiunea”, înconjurarea bisericii de către preoţi şi credincioşi.
Citeste mai mult pe RTV.net.
Credit foto: RTV.net
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?