BACALAUREAT 2012 va fi aproape identic cu examenul dat de elevii de clasa a XII-a anul trecut. Singura diferenţă este că, în 2012, elevii din TOATE centrele vor fi supravegheaţi video, asigură ministrul Educaţiei. „O responsabilitate pe care mi-o asum este ca Bacalaureatul să fie la fel de corect ca cel de anul trecut”, a spus ministrul Educaţiei, Cătălin Baba.
În plus ministrul doreşte ca, în 2012, toate centrele de examen să fie dotate cu camere de supraveghere video. „După cum ştiţi, anul trecut au existat câteva judeţe în care, din diverse motive, nu au existat camere de supraveghere. Am stat de vorbă cu inspectorii şcolari generali şi am cerut ca în toate locurile în care se va susţine examenul să existe supraveghere video”, asigură ministrul Baba. Ministrul a opinat că „nu e o dramă să nu iei Bacalaureatul”, arătând că, în 2012, există 20.000 de locuri pentru învăţământul profesional şi tehnic. „Bacalaureatul este pentru cei care vor să urmeze o facultate. Să recunoaştem, nu toată lumea are un motiv să facă o facultate sau să-şi ia doctoratul”, spune ministrul.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET.
Credit foto: Realitatea.net
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!