Avocat Paula Alina Lupu: Schimbarea numelui de familie sau a prenumelui pe cale administrativa
Numele de familie sau prenumele poate fi schimbat, pentru motive temeinice, în condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice.
Cu titlu de exemplu, sunt considerate întemeiate următoarele motive:
- numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;
- când prenumele purtat este specific sexului opus;
- când persoana în cauză a folosit în mod permanent, în exercitarea profesiei, numele pe care dorește să îl obțină;
- când persoana în cauză are un nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte și dorește schimbarea acestuia;
- când persoana în cauză poartă un nume de proveniență străină și dorește să poarte un nume românesc;
- în cazul schimbării sexului prin hotărâre judecătorească;
- când părinții au divorțat, iar copiii încredințați părintelui ce a revenit la numele anterior căsătoriei, doresc să poarte numele acestuia.
Soluționarea cererii este de competența Președintelui Consiliului Județean de la domiciliul persoanei care dorește schimbarea numelui.
1. Prealabil depunerii cererii, se va publica în Monitorul Oficial intenția de schimbare a numelui, iar orice persoană interesată are dreptul face opoziție în termen de 30 de zile de la publicare. Cererea care vizează schimbarea numelui format din expresii indecente sau ridicole, poate fi exceptată de la publicarea în Monitorul Oficial cu aprobarea conducătorilor Consiliului Județean.
2. După publicarea cererii în Monitorul Oficial și expirarea termenului de formulare a opozițiilor, se adresează Serviciului de Stare Civilă o cerere la care se anexează:
– copii legalizate de pe certificatele de stare civilă
– actul de identitate
– cazier fiscal,
– cazier judiciar,
– declarație notarială de consimțământ în situația în care schimbarea numelui privește doar pe unul dintre soți sau pe copilul minor
– declarație de notorietate în cazul persoanei care a folosit în mod obișnuit un al nume decât cel din actele de stare civilă;
– un exemplar al Monitorului Oficial în care a fost publicată cererea
– taxe de timbru în valoare de 15 lei si 50 lei
– alte acte pe care solicitantul le consideră utile în susținerea cererii.
3. Serviciul de Stare civilă înaintează cererea împreună cu documentația aferentă Serviciului Public Județean de Evidență a Populației, care trebuie să o soluționeze în termen de 60 de zile de la primire.
Practic, întreaga procedură durează aproximativ 3 luni, incluzând perioada de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial în care se pot formula opoziții.
Autor Avocat Paula Alina Lupu
Tel: 0755.795.608
Mail: avocatpaulalupu@gmail.com
Imagine de jacqueline macou de la Pixabay
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!