50 de ani, 50 de retete. Food bloggerul Gina Bradea, la Targului International Gaudeamus - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

50 de ani, 50 de retete. Food bloggerul Gina Bradea, la Targului International Gaudeamus

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Actualitate » 50 de ani, 50 de retete. Food bloggerul Gina Bradea, la Targului International Gaudeamus

Duminica, 18 Nov 2018, in cadrul celei de-a 25-a editii a Targului International Gaudeamus are loc lansarea cartii „50 de retete de post” scrisa de food bloggerul Gina Bradea, renumita pentru www.pofta-buna.com, unul dintre cele mai mari bloguri culinare romanesti, axat pe bucataria traditionala romaneasca. Aceasta carte este prima din seria de autor „50 de retete”, sub care va scoate multe alte volume cu tematici diferite.

 

Gina Bradea este printre pionierii food blogging-ului culinar romanesc, avand peste 6 ani experienta, timp in care a publicat 1,400 retete. Pe pag Facebook are 307,000 fani, alti 450,000 in cel mai mare grup culinar romanesc si inca 100,000 pe Carte de bucate online. Pe blogul www.pofta-buna.com are 40.000 cititori unici zilnic iar pe canalul Youtube 100.000 abonati. Cu un stil direct, o personalitate puternica si o sinceritate care dezarmeaza, Gina s-a impus in blogosfera drept un Influencer cu mare priza la publicul interesat de mancaruri curate, sanatoase si, mai ales, gatite cu gust si suflet.

„50 de retete de post” este a doua carte pe care Gina Bradea o lanseaza la Editura Herg Benet, insa prima din seria de autor care va aborda subiecte noi, de interes pentru pasionatii de gastronomie.

 

„De ce fac o serie si de ce ‚50 de retete’? E o idee pe care o dospesc de cativa ani 🙂 Am asteptat sa revin, alaturi de familie, definitiv acasa, in Romania, ca sa o pun in practica. Stiu ce provocari ma asteapta, insa imi place enorm acest proiect. Binele se da din mana-n mana si de la suflet la suflet, asa ca vreau sa dau mai departe ceea ce am invatat eu de la altii in 50 de ani. Scriu mai multe carti – un fel de serial cu mai multe episoade – pentru ca fiecare sa-si achizitioneze exact retetele care-i plac. In fiecare volum vor fi cele mai indragite retete de pe blog, insotite de altele inca nepublicate si fiecare reteta va avea recomandari suplimentare legat de gatire si servire. Imi doresc ca fiecare gospodina sa se regaseasca in cartile mele, sa stie ca Gina Bradea e mama, bunica, prietena, profesoara…cea care mereu este acolo, pentru o incurajare, o cicaleala dragastoasa, o dojana sau o portie sanatoasa de ras. Vor gasi in scriitura mea caldura aparte data de retetele simple si gustoase, gustul mancarii gatite odinioara de mamele si bunicile noastre. Eu am cateva ingrediente secrete pe care le folosesc de fiecare data: mancarea se asezoneaza cu un strop de bunatate, un zambet si multa dragoste! Pe toate acestea eu le-am turnat din plin in retetele pe care le-am scris, multe fiind insotite de povesti, amintiri … nu sunt doar niste simple retete. Pur si simplu imi pun sufletul pe tava si-l ofer cu drag.” declara food bloggerul Gina Bradea.

 

Duminica, 18 noiembrie, ora 13:00, i se vor alatura Ginei, in calitate de moderatori, Lorena Lupu – actrita si scriitoare, si Chef Radu Zarnescu – Presedintele Euro-Toques Romania. Turul de lansare a cartii, care-i asteapta pe cititori cu tombola cu premii marca Gina Bradea, include sesiuni de lectura si autografe dupa cum urmeaza:

  • Joi, 22 noiembrie, la Isaccea (Biblioteca Oraseneasca), ora 16:00. Moderator: Dorina Mihail
  • Sambata, 24 noiembrie, la Galati (Casa de Cultura a Sindicatelor), ora 16:00. Moderatori: actrita Isabella Oancea, ziaristul Costel Crangan, bloggerul Gabriel Ursan.
  • Sambata, 1 decembrie, Alba Iulia (Cetatea Alba Carolina), ora 13:00. Va fi un Cooking show realizat impreuna cu Chef Radu Zarnescu.

Mai urmeaza lansari si in alte orase, printre care Tulcea si Sibiu, detalii despre itinerariu urmand a fi postate pe www.pofta-buna.com

Cuvinte cheie:
Data articol: 16/11/2018