Soarele, Luna și ascendentul, cei trei piloni ai astrologiei. Tot ce trebuie să știi despre influența fiecăruia
Fie că sunt sau nu pasionați de astrologie și horoscop, toți oamenii știu ce zodie sunt. Vorbim acum despre zodia dată de Soare, adică zodia în care se afla Soarele atunci când te-ai născut. Poziția Soarelui pe cer în momentul nașterii influențează mai mult sau mai puțin caracteristicile personalității nativilor acelei zodii. Însă mai trebuie luate în calcul și ascendentul, Luna, planetele, casele și celelalte aspecte care se formează între ele.
Soarele, Luna și ascendentul, pilonii astrologiei
Dintre toate elementele hărții natale, Soarele, Luna și ascendentul sunt cele mai importante, de aceea și poartă numele de cei trei mari piloni. Ei influentează personalitatea fiecăruia în cele mai profunde moduri. Întrebarea care se pune este, însă: Ce anume influențează fiecare?
Oamenii au o vagă idee despre cum definește Soarele personalitatea, Luna sentimentele și ascendentul masca socială. Dar limita dintre ele creează confuzie.
Te mai poate interesa: Stii ce este semnul Lunii si cum te influenteaza? Ghid rapid pentru vibratiile Lunii in fiecare zodie
Soarele, Luna și oul
Ca să înțelegi cum conlucrează Soarele, Luna și ascendtul, gândește-te la un ou. Oul este format din galbenusul invelit de albuș și apoi de coajă. Prima dată se formează gălbenușul, apoi albușul care protejează embrionul, apoi coaja care le apără pe ambele. Putem spune că Soarele este gălbenușul, Luna este albușul. Ca și Soarele, gălbenușul este sămânța primordială a vieții. Această sămânță are nevoie de un mediu protector în care să se dezvolte. Și gălbenușul, și albușul sunt la fel de importante, având aceleași dimensiuni. La fel cum și Soarele, și Luna au aceleași dimensiuni raportându-ne la modul în care le vedem noi de pe Pământ.
Nu putem trăi fără Soare și Lună, deci influența lor este la fel de importantă. Soarele este gălbenușul, sămânța primordială. Ceea ce ne dă motivația și scopul în viață. Luna este albușul, mediul care oferă sprijin fizic, psihic, memoria genetică, nutrienții, tot ce este nevoie pentru a evolua. Semnele lunare (adică zodia în care se afla Luna la momentul nașterii fiecăruia) sunt mai puțin evidențiate, însă influența lor asupra personalității umane este la fel de mare.
Dar ascendentul?
Ascendentul este coaja oului. Fără coajă n-ar mai fi posibilă viața așa cum o știm noi. Fără ascendent amm fi doar o energie plutind prin spațiu. Ascendentul – coaja oului – este ceea ce face lucrurile reale. Când gălbenușul și albușul au conlucrat pentru a forma o noua viață, aceasta lovește coaja pentru că este pregătită să iasă în lume. În mod similar, ascendentul influențează ceea ce arătam lumii. S-ar putea să nu conștientizăm prea mult ce calități ne conferă ascendentul, însă, cu siguranță el descrie modul în care ne raportăm la viață, comportamentul, conduita etc. Ascendentul este ”coaja”, ceea ce văd oamenii la suprafață. Apoi văd zodia solara și numai cei foarte apropiați descoperă zodia lunară din tine. Căci Luna relevă zona de confort, locul în care suntem relaxați. Locul în care ne opunem cel mai mult schimbării, locul în care se ascund cele mai profunde dorințe.
Citeste si: Abilitatile MAGICE ale celor 12 semne zodiacale. Esti curios sa afli ce puteri ai?
Soarele, Luna și ascendentul – exemple
Să zicem că ești în zodia Gemeni, cu semnul lunar Taur și cu ascendent în Gemeni. Pentru că ai de două ori Gemeni în harta natală, ești foarte curios, prețuiești interacțiunile sociale și îți place viteza. Semnul lunar, însă, Taur, preferă să ia lucrurile încet, meticulos, fără grabă. Cum se transpun aceste lucruri în viață? Prietenii și colegii văd latura ta socială (Gemeni), în timp ce familia vede latura ”nu mă zori!” (Taur).
Să mai luăm un exemplu, regretata Regină Elisabeta a II-a. Avea ascendentul în Capricorn, Soarele în Taur și Luna în Leu. Ce vedeam noi prima dată era ascendeentul în Capricorn – formalitatea, statutul regal. Apoi observăm Taurul din ea – stabilitatea, perseverenta, tradiționalismul. Numai cei foarte apropiați au descoperit Leul – latura iubitoare, amuzanta, jucăușă și romantică.
Lumea întreagă vedea Capricornul din Regină. Dar când nimeni nu privea, regina era Leu.
sursa: AstroButterfly.com
foto: depositphotos.com
Horoscop sezonul Săgetător noiembrie-decembrie 2024. Ce caută sufletul nostru?
3 ZODII CHINEZEȘTI care atrag SUCCESUL financiar în săptămâna 18-24 noiembrie